Asocierea SA&PE Construct-Tehnostrade SRL-Euro Asfalt D.O.O -Spedition UMB a depus ofertă pentru construirea lotului 2 A Ditrău-Grinţieş, cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8, contract de aproximativ 6,4 miliarde lei

O ofertă de la un constructor din România a fost depusă joi la contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 A Ditrău-Grinţieş, cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8, de către asocierea SA&PE Construct (Leader România)-Tehnostrade SRL-Euro Asfalt D.O.O -Spedition UMB.

”O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, la contractul de aprox. 6,4 miliarde lei pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 A Ditrău-Grinţieş, cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8. Oferta depusă: asocierea SA&PE Construct (Leader România)-Tehnostrade SRL-Euro Asfalt D.O.O -Spedition UMB”, anunţă Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR).

Durata de proiectare şi execuţie a lotului cu o lungime de 38 kilometri, care se desfăşoară în judeţele Harghita şi Neamţ este de 54 de luni (14 luni proiectare şi 40 luni pentru execuţie).

Este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) şi volume considerabile de lucrări de excavare şi consolidări.

Lungimea totală a tunelurilor şi a viaductelor (21 km) reprezintă 57% din lungimea întregului lot: 19 tuneluri, 63 de poduri şi viaducte.

Pe traseul lotului 2A este prevăzut un nod rutier la Ditrău (conexiune cu DN 12 în jud. Harghita), iar la Est, în judeţul Neamţ, conexiune cu Lotul 2 B Grinţieş -Pipirig, o descărcare provizorie pentru a asigura funcţionarea independentă a acestui lot.

Finanţarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 şi de la Bugetul de Stat.

Secţiunea de munte Sărăţeni-Pipirig de pe Autostrada Unirii  A8 are o lungime de 116 kilometri şi include patru loturi :

1. Lotul 1C Sărăţeni-Joseni (32,4 km): Ofertă depusă luni, 16 decembrie 2024

2. Lotul 1D Joseni-Ditrău (14,4 km): Cinci oferte depuse miercuri, 18 decembrie 2024

3. Lotul 2A Ditrău-Grinţieş (37,9 km): O ofertă depusă joi, 19 decembrie 2024

4. Lotul 2B Grinţieş-Pipirig (31,5 km): Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025.

 

China şi-a triplat arsenalul nuclear din 2020 în 2024 de la 200 la peste 600 de focoase nucleare şi urmează să depăşească 1.000 de ogive nucleare până în 2030, arată într-un raport Pentagonul

Trafic îngreunat din cauza ceţii, pe drumuri din 12 judeţe