Cod galben de vânt în Muntenia şi Dobrogea, dar şi în sudul Moldovei, estul şi sudul Transilvaniei; la Bucureşti plouă

Regiunile Muntenia şi Dobrogea, dar şi sudul Moldovei, estul şi sudul Transilvaniei se află sub Cod galben de vânt în următoarele 24 de ore, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vor fi rafale de 50…70 km/h, iar în noaptea de marţi spre miercuri (24 / 25 decembrie) izolat de peste 80 km/h în estul Munteniei.

Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul teritoriului, cu viteze de 40…50 km/h.

Meteorologii notează, de asemenea, că vântul va continua să prezinte intensificări în zilele de 25 şi 26 decembrie în special în sud-estul teritoriului.

La Bucureşti, vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ (20…30 l/mp). Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55…60 km/h. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de 4…6 grade. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

Patriarhul Daniel, în Pastorala de Crăciun: Naşterea Domnului – o sărbătoare a bucuriei

Crin Antonescu, întrebat cu ce s-a ocupat în ultimii 10 ani: „Nimic din contribuţiile dumneavoastră la buget nu au fost folosite pentru mine, nu am avut ajutor de şomaj. Am trăit din veniturile soţiei mele şi din economiile mele destul de firave”