Bursele europene au închis marţi în creştere, într-o zi de tranzacţionare scurtată pentru ajunul Crăciunului, relatează CNBC.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat sesiunea în urcare cu aproximativ 0,2%.
Acţiunile tehnologice au fost printre cele care au condus câştigurile, după o sesiune de tranzacţionare puternică luni pentru acţiunile tehnologice listate în SUA.
Indicele FTSE 100 de la Londra şi indicele francez CAC 40 au încheiat sesiunea într-un teritoriu pozitiv, sectoarele din întreaga lume înregistrând câştiguri înainte de pauza de Crăciun.
Acţiunile Novo Nordisk şi-a reluat reşterea marţi, urcând în vârful Stoxx 600 şi adăugând 5,7% până la clopoţelul de închidere. Acţiunile gigantului farmaceutic danez îşi revenin după vânzările majore de săptămâna trecută, care au urmat rezultatelor dezamăgitoare ale studiului clinic pentru medicamentul său de slăbit CagriSema.
Indicele german DAX a scăzut cu 0,18%, FTSE MIB, al bursei din Milano, a coborât cu 0,08%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, a urcat cu 0,33%.