Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator, despre lipsa vaccinării: Îşi sacrifică sănătatea şi viitorul copiilor lor pentru nişte himere pe care le-au auzit pe net

Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator, dr. Cosmin Alexandrescu, a atras atenţia asupra deciziei greşite a unor părinţi de a nu îşi vaccina copiii, deşi aceştia la rândul lor au fost vaccinaţi împotriva unor boli, atunci când erau copii.

Întrebat ce părere are despre decizia unor părinţi de a nu îşi vaccina copiii, medicul Cosmin Alexandrescu a spus că aceştia sunt iresponsabili şi sacrifică sănătatea copiilor lor.

”Iresponsabili. Îşi sacrifică sănătatea şi viitorul copiilor lor pentru nişte himere pe care le-a auzit pe net, nişte informaţii neverifcate de nimeni. În loc să iei o carte  în care să găseşti informaţii clare, ştiinţifice, certificate, este mult mai simplu să deschizi tableta sau telefonul şi vezi pe un inteligent pe TikTok în 15 secunde cum îţi transmite cine ştie ce teorie aberantă, dar pe aia o crezi şi o iei de bună. În schimb ce e informaţie certă, pe aia nu, e un efort prea mare, trebuie să iei cartea, să citeşti”, a declarat Cosmin Alexandrescu, miercuri seară, la Medika TV.

Medicul este de părere că la mijloc este vorba desrre un război hybrid.

”Cei care sunt vaccinaţi îi protejează şi pe cei care nu sunt vaccinaţi, cu condiţia să se facă acea valoare critică de peste 90-95 la sută. În momentul de faţă acest lucru nu se mai întâmplă. Părerea mea este că este un război hybrid, în care deteriorarea traumei sociale a unei societăţi ajută adversarul să te stăpânească”, a mai precizat Alexandrescu.

 

Cu prețuri ca-n Dubai, localnicii din Poiana Brașov se plâng că turiștii vin doar pentru poze, ceai și un kurtos

Medicul Cosmin Alexandrescu: Este aglomerat, pacienţii sunt claie peste grămadă la uşă / Vaccinarea antigripală nu s-a făcut cum trebuie / Încep să apară boli pe care le credeam dispărute