Conservatorii austrieci pun condiţii extremei drepte pentru a guverna împreună: vor garanţii că nu se vor alinia Moscovei

Liderul interimar al partidului conservator austriac (ÖVP), Christian Stocker, şi-a prezentat miercuri condiţiile de participare la un guvern de coaliţie condus de extrema dreaptă (FPÖ), cerând în special asigurări că un astfel de executiv nu va fi aliniat Moscovei, relatează Reuters.

Partidul Libertăţii (FPOe), eurosceptic şi favorabil Rusiei, a câştigat alegerile parlamentare din septembrie cu 29% din voturi şi are acum şansa de a conduce un guvern pentru prima dată de la înfiinţarea sa în anii 1950 sub conducerea unui lider care fusese ofiţer superior SS şi deputat nazist.

După ce o încercare centristă de a forma o coaliţie de guvernare fără FPOe a eşuat la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Alexander Van der Bellen i-a cerut liderului FPOe, Herbert Kickl, să formeze un guvern.

Liderul interimar al Partidului Popular din Austria (OeVP), Christian Stocker, a fost de acord să intre în discuţii de coaliţie, dar şi-a expus propriile condiţii. „Nu dorim nicio dependenţă (a Austriei), în special faţă de Federaţia Rusă”, a declarat Stocker în cadrul unei conferinţe de presă, confirmând că a acceptat invitaţia lui Kickl de a purta negocieri, dar fără să spună când se vor întâlni.

„Trebuie dat un răspuns onest (în cadrul negocierilor) dacă suntem aliniaţi cu lumea liberă sau cu dictaturile. De asemenea, trebuie dat un răspuns onest dacă punem statul în ansamblu mai presus de interesele de partid”, a spus el, răspunzând cererii lui Kickl de marţi ca discuţiile lor să fie „oneste”.

FPOe, un aliat al partidului FIDESZ al premierului ungar Viktor Orban, se opune ajutorului Uniunii Europene pentru Ucraina şi denunţă sancţiunile împotriva Moscovei ca fiind contraproductive. Acesta susţine că poziţia Austriei în favoarea acestora încalcă neutralitatea ţării.

Fără a menţiona Rusia pe nume, Stocker – care a preluat conducerea conservatorilor austrieci după demisia cancelarului Karl Nehammer, în urma eşecului negocierilor cu partidele de centru – a afirmat că au existat încercări de a influenţa alegerile din Europa şi de a răspândi dezinformarea prin intermediul platformelor de internet şi al reţelelor sociale.

El a enumerat, de asemenea, priorităţi care par a fi în opoziţie directă cu cele ale FPOe, cum ar fi o Uniune Europeană mai puternică şi o presă independentă.

FPOe doreşte să revizuiască subvenţiile de stat pentru mass-media. De asemenea, vrea să elimine taxa obligatorie care finanţează televiziunea publică ORF, pe care o acuză că are o orientare de stânga şi că încearcă să „îndoctrineze” telespectatorii.

Kickl l-a ameninţat pe Stocker cu alegeri anticipate în cazul în care discuţiile sunt prea dificile, o mişcare ce ar favoriza FPOe în acest moment, deoarece sondajele de opinie arată că sprijinul său a crescut din septembrie, extinzându-şi avansul faţă de OeVP la peste 10 puncte procentuale.

Anterior, miercuri, biroul preşedintelui Van der Bellen a declarat că ministrul de externe Alexander Schallenberg va prelua vineri funcţia de cancelar interimar de la Karl Nehammer, care a anunţat, după eşecul negocierilor de coaliţie pe care le conducea, că va demisiona atât din funcţia de şef al guvernului, cât şi din cea de lider al OeVP.

Actualul guvern condus de conservatori asigură interimatul până la formarea unui nou guvern.

Kurzii din Siria afirmă că au căzut de acord cu noua putere pentru a respinge orice divizare a ţării

NASA, parteneriat cu Elon Musk și Jeff Bezos: Ce urmează să transporte pe Pământ în baza unui plan colosal