„Cred că se vor convinge foarte repede cei care doresc să rămână ilegal că acesta este un sistem foarte performant, foarte bine pus la punct. Sigur, asta nu înseamnă că sistemul este perfect. În același timp, pe 20 ianuarie, la Casa Albă se instalează o administrație care promite o legislație foarte dură și deportări imediate pentru cei care rămân ilegal în Statele Unite.
Și celor care au aceste gânduri de a rămâne ilegal, utilizând această autorizație de călătorie pentru afaceri și pentru turism, care nu poate depăși 90 de zile, le sugerez să se gândească foarte serios la consecințele pe care le pot avea, pentru că o asemenea rămânere ilegală în Statele Unite poate atrage automat după sine o interdicție de a mai călca pe teritoriu american până la 10 ani.
Se poate termina și mai prost, pentru că dacă deportarea nu se produce imediat, pot petrece până la șase săptămâni într-un centru de detenție în Statele Unite, deci, tuturor celor care au astfel de gânduri le sugerez să se gândească foarte bine și, mai mult decât atât, dincolo de faptul că-și fac rău lor, fac un mare rău României, pentru că acesta este un sistem care este monitorizat permanent.
Țările care sunt în acest sistem sunt monitorizate permanent. Și, sigur, o rată mare de persoane care rămân în Statele Unite ilegal cu astfel de autorizații de călătorie ar atrage numeroase probleme pentru România.”, a declarat Muraru la Antena 3 CNN.