Potrivit Societății de Transport Public Timișoara (STPT), incidentul a avut loc vineri seara, în jurul orei 20.00, în capătul de linie Ronaț.
„Un vatman aflat în timpul serviciului a fost victima unui act de vandalism, după ce un călător a aruncat o petardă în cabina sa, provocându-i disconfort auditiv la nivelul urechii drepte. În urma acestui incident, colegul nostru a cerut retragerea de urgență în depou pentru o evaluare medicală. Dispeceratul Central a anunțat imediat serviciul de urgență 112, iar echipaje ale Poliției și Ambulanței s-au deplasat la fața locului”, arată STPT într-o postare pe Facebook.
Potrivit postării, incidentul a perturbat activitatea pe linia de tramvai 5.
Reprezentanții societății susțin că astfel de comportamente sunt inacceptabile și anunță că vor sprijini autoritățile în toate demersurile necesare pentru a preveni astfel de situații pe viitor.
„Facem apel la toți călătorii să respecte regulile de conduită și să semnaleze orice comportament inadecvat. Doar printr-un efort comun – călători, vatmani și șoferi – putem menține un serviciu de transport în comun modern, sigur și civilizat. Implicarea fiecăruia este esențială pentru ca transportul public să fie un exemplu de normalitate și respect reciproc”, arată reprezentanții STPT.