Crescut într-o familie unde limba română era vorbită zilnic de mama sa, Janine, Mayorkas poartă cu mândrie moștenirea românească. Mama sa, o evreică din România, a fugit din țara noastră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, refugiindu-se într-o primă fază în Cuba și apoi în Statele Unite. Povestea dramatică a familiei sale, marcată de exil și supraviețuire, a modelat viziunea actualului director al Departamentului pentru Securitate Internă al SUA asupra lumii.
„Mama mea și familia ei au fugit din România din cauza regimului nazist, iar acest lucru m-a învățat să apreciez în mod profund libertatea și democrația pe care le trăim astăzi. Mândria pe care o simțim cu toții față de aceste valori este ceea ce ne motivează să continuăm să luptăm pentru protejarea lor”, a declarat Mayorkas într-un interviu pentru CBS News.
De-a lungul carierei sale, Mayorkas a păstrat o legătură strânsă cu România. Acest lucru a devenit evident într-un discurs susținut pe 1 decembrie, când a vorbit despre un moment emoționant: primirea unei copii a certificatului de naștere al bunicului său, născut în România. Documentul i-a fost oferit de Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, și de fostul ministru de Externe al României.
„Am primit de la Andrei și pe atunci ministrul de Externe al României cel mai frumos cadou pe care l-am primit în cei 22 de ani de administrație. Am înrămat această copie și i-am dăruit-o fratelui meu mai mic, care a avut o relație specială cu bunicul nostru”, a povestit Mayorkas.
De asemenea, el a rememorat cu umor o întâlnire cu fostul ministru de Externe al României, care l-a întrebat dacă vorbește limba română. Deși a recunoscut că vocabularul său este limitat, Mayorkas a adresat românilor un mesaj simbolic: „Te iubesc”, ca un semn al prieteniei și al parteneriatului dintre cele două țări.
Născut pe 24 noiembrie 1959 într-o familie de refugiați evrei în Havana, Cuba, Alejandro Mayorkas și-a construit o carieră impresionantă în domeniul securității interne și imigrației. A ocupat funcții cheie, inclusiv cea de Secretar Adjunct al Departamentului pentru Securitate Internă în administrația Obama. Din 2021, el conduce Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, fiind o voce importantă în politica de imigrație a administrației Biden.
Implementarea Programului Visa Waiver pentru România este o dovadă a angajamentului său pentru promovarea mobilității internaționale și consolidarea relațiilor bilaterale dintre SUA și România.
„Te iubesc” sunt cuvintele rostite de Mayorkas la finalul discursului său de Ziua Națională a României.