Potrivit ISU, în accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
„Pompierii militari din cadrul subunităţilor Rădăuţi şi Vicovu de Sus au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În evenimentul rutier au fost implicate 6 persoane (5 adulţi şi un minor), dintre care 3 au avut nevoie de îngrijiri medicale”, au precizat oficialii ISU.
Cele trei victime, printre care şi un adolescent în vârstă de 16 ani, au fost preluate şi transportate la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Un alt accident, în care au fost implicate trei autoturisme, a avut loc, duminică seară, pe raza localităţii Plopeni. La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Două persoane, conştiente şi cooperante, au necesitat îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital.