Nouă persoane au murit în Ipatinga, un oraş cu 227.000 de locuitori în care s-au înregistrat precipitaţii puternice în noaptea de sâmbătă spre duminică. Printre victime se numără şi un copil de opt ani, al cărui corp a fost găsit de pompieri în molozul unei case distruse de o alunecare de teren.
O altă alunecare de teren a devastat totul în calea sa de-a lungul unei străzi de pe un deal din cartierul Betânia. O persoană este în continuare dată dispărută în acest cartier, iar cadavrele a patru membri ai familiei sale au fost scoase din noroi.
De asemenea, un cadavru a fost găsit în oraşul Santana do Paraiso din apropiere.
„Problema nu este doar ploaia de noaptea trecută. A plouat practic în fiecare zi timp de o lună, motiv pentru care solul este atât de umed”, a explicat duminică primarul Gustavo Nunes într-o conferinţă de presă. „Am avut un număr mare de alunecări de teren, care au provocat prăbuşirea mai multor case”, a spus el, avertizând că se aşteaptă mai multă ploaie.
Primarul a precizat, de asemenea, că pacienţii de la o clinică afectată de o alunecare de teren au trebuit să fie transferaţi la alte spitale.
Guvernatorul din Minas Gerais, Romeu Zema, a anunţat că se va deplasa luni la Ipatinga. El a postat pe reţelele de socializare un mesaj de „solidaritate cu victimele alunecărilor de teren”, punând la dispoziţia municipalităţii „toate resursele statului pentru a veni în ajutorul celor afectaţi de ploile abundente”.
Anul trecut, Brazilia a fost puternic afectată de fenomene meteorologice extreme, inclusiv de inundaţii teribile care au provocat moartea a peste 180 de persoane în aprilie şi mai în sudul ţării, provocând totodată pagube materiale uriaşe.
Cea mai mare ţară din America Latină a fost, de asemenea, lovită anul trecut de o secetă istorică legată de încălzirea globală, potrivit experţilor şi guvernului. Această secetă a favorizat răspândirea incendiilor devastatoare, în special în Amazon, anul trecut fiind înregistrate peste 140 000 de incendii, cel mai mare număr din ultimii 17 ani.