UE acordă Ucrainei şi Republicii Moldova ajutor umanitar în valoare de 148 de milioane de euro

Uniunea Europeană a anunţat luni un nou program de ajutor umanitar în valoare de 140 de milioane de euro pentru Ucraina şi încă 8 milioane de euro pentru Moldova.

Pachetul de ajutor a fost anunţat în timp ce comisarul european pentru gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, este în vizită în Ucraina pentru a discuta despre provocările umanitare generate de războiul din Rusia.

„Noua noastră finanţare de 148 de milioane de euro pentru ajutor umanitar este încă o dovadă că suntem alături de ucraineni atunci când au nevoie. Vom continua să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de această criză, împreună cu toţi partenerii noştri şi cu autorităţile ucrainene”, a declarat Hadja Lahbib. Fondurile sunt destinate furnizării de alimente, adăposturi, apă potabilă şi încălzire pentru populaţia ucraineană.

Cele 8 milioane de euro alocate Chişinăului sunt destinate de asemenea pentru proiecte umanitare în Moldova. Sprijinul se va concentra pe ajutorarea refugiaţilor ucraineni şi a comunităţilor gazdă din Moldova, acordându-se prioritate asistenţei în numerar, accesului la servicii esenţiale precum asistenţa medicală şi educaţia, precum şi sprijinului psihosocial, precizează un comunicat al Comisiei Europene.

UE furnizează ajutor umanitar Ucrainei de la începutul conflictului în 2014, răspunzând nevoilor comunităţilor vulnerabile din ţară. În urma invaziei la scară largă a Rusiei în februarie 2022, UE şi-a intensificat semnificativ răspunsul pentru a face faţă provocărilor umanitare fără precedent cauzate de război. UE a mobilizat toate resursele disponibile pentru a furniza asistenţă de urgenţă. Până în prezent, Comisia Europeană a alocat peste 1,1 miliarde de euro pentru ajutor umanitar, inclusiv cele 148 de milioane de euro anunţate luni. Din această finanţare,1,09 miliarde de euro au fost alocate pentru programe umanitare în Ucraina şi 84 de milioane de euro pentru sprijinirea refugiaţilor care au venit în Moldova vecină.

Protest extrem în urma ordonanței-trenuleț: mai mulți polițiști din Sibiu au intrat în concediu medical – Reacţia IPJ Sibiu

UPDATE – O convorbire între Trump şi Putin este aşteptată în curând, spune viitorul consilier pentru securitate naţională de la Casa Albă. Este nerealist ca toţi soldaţii ruşi să fie alungaţi din Ucraina, consideră Mike Waltz / Reacţia Kremlinului