Ziua Culturii Naţionale – Bucureştiul istoric, prezentat la Londra prin intermediul muzicii şi al imaginilor de arhivă

Bucureştiul istoric, cu accent pe perioada interbelică, prin intermediul muzicii şi al imaginilor de arhivă, este prezentat la Londra, de Ziua Culturii Naţionale. Evenimentul este oferit în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti şi susţinut de Ambasada României şi Consulatul General al României la Londra, anunţă ICR Londra.

În Galeria „Constantin Brâncuşi” a Institutului Cultural Român de la Londra se va deschide expoziţia „Bucureşti: hărţi în mişcare”/ „Bucharest: Moving Maps”, o selecţie de imagini alese din Arhiva Muzeului Municipiului Bucureşti.Seara dedicată celebrării Zilei Culturii Naţionale va debuta cu o introducere susţinută de dr. Adrian Majuru care va vorbi despre istoria capitalei României şi despre oamenii care au contribuit la conturarea viitorului acesteia.

„Istoria este precum o hartă a geografiilor în continuă schimbare. Iar Strada este continentul care s-a modificat continuu pe măsura preocupărilor noastre cotidiene, dar mai ales pe măsura proiecţiilor noastre de viaţă. Bucureştiul a fost în ultimele două sute de ani o adevărată arenă a confruntărilor între «nou» şi «vechi», între oraşul oriental care se încăpăţâna să dăinuie şi oraşul modern care s-a luptat îndelung să prindă contur”, explica dr. Adrian Majuru conceptul acestei expoziţii.

Cu aceeaşi ocazie, în Sala „Enescu”, va avea loc un concert de muzică românească interbelică, creat special pentru acest eveniment şi prezentând piese cunoscute ale lui Jean Moscopol, Sergiu Malagamba, Ionel Fernic, Henry Mălineanuşi Elly Roman. Baritonul Cozmin Sime, autorul conceptului muzical, va da viaţă unui personaj fictiv din perioada interbelică urmărindu-i poveştile de dragoste. Cozmin Sime va fi acompaniat de pianista britanică Giula Glennon şi dechitaristul german Heiko Pape, care semnează şi aranjamentele muzicale. Despre această premieră, Cozmin Sime declara: „Este povestea unui tânăr care descoperă pentru prima dată dragostea, se confruntă cu suferinţa despărţirii şi în final găseşte liniştea şi înţelepciunea în amintirile sale. Prin cântece precumIubesc femeia,Zaraza,Îţi mai aduci aminte doamna?, Frumoasa mea cu ochii verzi, spectacolul celebrează iubirea în toate formele ei – o flacără care arde, modelează şi rămâne în suflet pentru totdeauna”.

Cu prilejul celebrării Zilei Culturii Naţionale la ICR Londra, Aura Woodward, director al institutului, declară: „Capitala României între cele două războaie mondiale a fost un oraş vibrant, elegant si regal. În memoria colectivă, perioada interbelică este una de aur, care adesea trezeşte nostalgii. Ne bucurăm să prezentăm la ICR Londra imagini istorice cu clădirile de altădată ale Bucureştiului şi muzica acelor vremuri, care împreună evocă un capitol important în dezvoltarea modernă a capitalei României”.

Dr. Adrian Majuru este istoric, antropograf, antropolog şi jurnalist preocupat de Bucureşti, de geografia simbolică a vechiului oraş, contribuţie pentru care a şi primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler Categoria H – „Cercetarea ştiinţifică”. Din 2014 este directorul Muzeului Municipiului Bucureşti. Majuru este licenţiat în istorie al Universităţii din Bucureşti (1997), unde a susţinut şi doctoratul în domeniul geografiei umane (2004). De asemenea, a susţinut permanent cursuri la Facultatea de Urbanism şi Arhitectură „Ion Mincu”. Este autor în cadrul volumului „Naţionalism şi multiculturalism în cultura vizuală din România”, produs de PostModernism Museum şi expert în cadrul proiectului „Măririle şi decăderile monumentelor din România”. A publicat numeroase studii în Cotidianul, Capital, Adevărul, Ziarul Financiar, Time Out, revistele Altitudini, Cultura, Adevărul literar şi artistic, Observator Cultural, Revista Magazin. Adrian Majuru este, printre altele, autorul cărţii Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, apărută la Editura Compania în anul 2003 şi a volumului Copilăria la români (1850-19500, apărut în 2006 la aceaşi editură.

Baritonul orădean Cozmin Sime a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a studiat canto-ul cu prof. Gheorghe Roşu şi Ionel Pantea. Ulterior, a urmat cursuri de perfecţionare cu Tom Krause, Barbara Bonney şi Margreet Honig. A câştigat mai multe premii naţionale şi internaţionale, inclusiv Premiul I la Concursul Mozart din Cluj-Napoca. În 2009, a primit Premiul Les Azuriales Karaviotis pentru cea mai bună interpretare la Competiţia Tinerilor Solişti, St. Jean Cap Ferrat, Franţa. A debutat în operă în 2006, interpretând rolul lui Marcello în „La Bohème” pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, iar de atunci a cântat în teatre de operă şi festivaluri din întreaga lume. Printre momentele importante din cariera sa se numără: Academia Mozart din Aix-en-Provence (2008), Festivalul Accademia Rossiniana din Pesaro sub conducerea Maestrului Alberto Zedda (2009), rolul lui Schaunard în „La Bohème” la Festivalul Verbier din Elveţia (2010), Barone di Trombonok în „Il Viaggio a Reims” la Vlaamse Opera din Anvers (2012).Din 2019 este angajat al Staatstheater Kassel în Germania.Pe lângă activitatea sa în opera Cozmin susţine recitaluri de lieduri şi concerte simfonice, abordând un repertoriu variat, de la clasic la contemporan.

Ziua Culturii Naţionale – Spectacole, concerte, expoziţii, proiecţii de film, tururi ghidate, la muzeele din subordinea Ministerului Culturii/ Programul instituţiilor

Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme