În timp ce Trump amenință Europa, Xi Jinping devine ‘polițistul bun’ și oferă alternativa chinezească

China și Uniunea Europeană au o relație economică „simbiotică” robustă, iar Beijingul speră că blocul poate deveni „un partener de încredere pentru cooperare”, i-a spus marți președintele Xi Jinping, președintelui Consiliului European, Antonio Costa, potrivit Reuters.

Atât timp cât China și Europa se respectă reciproc, se tratează reciproc ca egali și se angajează într-un dialog sincer, părțile pot „avansa cooperarea și pot realiza lucruri mărețe”, a mai spus Xi în timpul unei convorbiri telefonice cu liderul european.

Comentariile lui Xi au loc în timp ce cea de-a doua economie din lume se pregătește pentru creșterea iminentă a tarifelor americane la produsele chinezești, după depunerea jurământului lui Donald Trump pe 20 ianuarie.

Totuși, tensiuni există și în ceea ce privește relația Chinei cu UE. Marea problemă o constituie taxele solicitate de europeni pentru mașinile electrice din China.

Pagubele provocate de urşi, în scădere considerabilă după introducerea cotelor de vânătoare şi extragerea celor periculoşi

Negrescu crede că instituțiile statului ar trebui reduse cu cel puțin 40%. ‘Cheltuieli uriașe cu aparate publice în care pilele partidelor sunt în prim plan’