Ziua Culturii Naţionale – Gheorghe Zamfir, Paula Seling, Corul Madrigal, în spectacol de gală la Opera Naţională Bucureşti

Un spectacol de gală, care omagiază spiritualitatea românească „Credinţa, Arta şi Identitatea Românească”, are loc miercuri, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti.

Noul ministru al Culturii, Natalia Intotero, va participa la spectacolul de la Opera Naţională Bucureşti. 

Pe scena Operei vor susţine recitaluri unii dintre cei mai admiraţi şi apreciaţi artişti şi instrumentişti români, precum marele naist şi virtuoz Gheorghe Zamfir, cunoscuta interpretă Paula Seling, celebra soprană la nivel internaţional Cristina Păsăroiu, baritonul Ştefan Ignat (excepţional în rolul Oedipe din opera omonimă de George Enescu), violonista şi profesoara Simina Croitoru.

Alături de orchestra simfonică a instituţiei-gazdă (aflată sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti), spectacolul va fi completat şi întregit prin participarea excepţională a următoarelor ansambluri artistice: Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” (dirijat de Anna Ungureanu) şi Corul bărbătesc Cantus Domini (dirijat de arhid. Răzvan Constantin Ştefan).

Ziua Culturii Naţionale este o sărbătoare naţională anuală în România instituită în 2010. Prin legea nr. 238 din 7 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naţionale, cu scopul de a promova activitatea culturală, întreprinderile artistice şi meritele academice. Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă şi declarată drept Ziua Culturii Naţionale, întrucât reprezintă data de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu (1850-1889). Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, iar de la naşterea acestuia se împlinesc 175 de ani în 2025.

În 2025, din programul artistic al Zilei Naţionale de 15 ianuarie vor face parte, în primul rând, trei dintre cele mai emblematice (pentru patrimoniul muzical românesc) lucrări simfonice ale marelui compozitor George Enescu: inconfundabila Rapsodie Română nr. 1 (în aranjamentul marelui coregraf Oleg Danovski, întemeietorul şcolii româneşti de balet modern), nemuritoarea Poemă Română (care conţine un fragment din vechiul imn regal al României de altădată) şi romantica Baladă pentru vioară şi orchestră (în interpretarea solistei Simina Croitoru).

Programul va fi completat de un recital excepţional al maestrului Gheorghe Zamfir, care va interpreta, la instrumentul pe care l-a consacrat pe plan mondial – naiul – două lucrări fabuloase: Păstorul singuratic si Divertisment folcloric. Pe scena Operei Naţionale Bucureşti vor răsuna, de asemenea, Patru dansuri româneşti din Altiţa de Dan Dediu (în aranjamentul coregrafului Gigi Căciuleau), precum şi legendarul vals Dulcea şi tandra mea fiară al maestrului Eugen Doga (în interpretarea solistei Paula Seling).

 

Ziua Culturii Naţionale – Povestea demolării Mânăstirii Văcăreşti şi istoria clădirii Teatrului Naţional, în documentare speciale la TVR

Ziua Culturii Naţionale la ARCUB: Expoziţia interactivă „Abracadabra – Secretele magiei” beneficiază de un program extins de vizitare