Israelul omoară 20 de oameni, 18 la Gaza şi doi la Khan Yunis, în patru atacuri, după anunţarea acordului din Fâşia Gaza

Douăzeci de persoane au fost ucise în atacuri israeliene, după anunţarea unui acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Fâşia Gaza, care urmează să intre în vigoare duminică, după mai bine de 15 luni de război, anunţă miercuri seara Apărarea Civilă din enclava palestiniană, relatează AFP.

Optsprezece persoane au fost ucise în trei atacuri în oraşul Gaza, declară AFP un purtător de cuvânt al acestui organism însărcinat cu operaţiuni de salvare, Mahmoud Bassal.

Alte două persoane au fost ucise într-un raid aerian la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza, anunţă el.

Preţurile petrolului au crescut puternic miercuri, cel WTI cu 3,75%, pe fondul reducerii stocurilor din SUA şi al sancţiunilor impuse Rusiei

Netanyahu îi sună pe Trump şi Biden pentru a le mulţumi de ”ajutor” în ”acordul cu privire la ostatici”