Se fac demersuri pentru transferarea celor trei persoane în centre specializate în tratamentul arsurilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Constanţa, Crina Kibedi, trei dintre cei patru pacienţi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului prezintă arsuri extinse pe mai mult de 65% din suprafaţa corporală, inclusiv arsuri ale căilor aeriene superioare, fiind intubaţi şi ventilaţi mecanic.
Cel mai grav este un bărbat în vârstă de 41 de ani, cu arsuri pe 80% din suprafaţa corporală.
„Echipa de chirurgie plastică a intervenit prompt, pentru tratamentul şi pansarea plăgilor. În acest moment, se fac demersuri pentru transferul lor în centre specializate în tratamentul arsurilor”, a mai spus Kibedi.
Cel de al patrulea pacient, care este stabil, conştient şi cooperant, prezintă mai multe traumatisme, însă nu are arsuri, el fiind în continuare în investigaţii medicale.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă în urma exploziei unei butelii produse joi dimineaţă, într-un imobil cu regim de înălţime P+1 din municipiul Constanţa, unde erau cazaţi muncitori. Deflagraţia a afectat zece garsoniere din respectiva clădire.