Un mesaj apărut pe aplicaţie pentru utilizatorii din SUA spunea că a fost promulgată o lege care interzice TikTok, ceea ce înseamnă că „nu puteţi folosi TikTok deocamdată”.
„Suntem norocoşi că preşedintele Trump a indicat că va lucra cu noi la o soluţie pentru a restabili TikTok după ce îşi va prelua mandatul”, se arată în mesaj.
Alte aplicaţii deţinute de ByteDance, inclusiv aplicaţia de editare video Capcut şi aplicaţia de lifestyle social Lemon8, erau, de asemenea, offline şi indisponibile în magazinele de aplicaţii din SUA.
Aceasta vine după ce platforma de social media a avertizat că va „intra în întuneric” (go dark) duminică, dacă administraţia Biden nu va da asigurări că interdicţia nu va fi pusă în aplicare.
Preşedintele ales Donald Trump a declarat anterior că „cel mai probabil” va acorda TikTok o amânare de 90 de zile de la interdicţie, odată ce îşi va prelua luni funcţia.
Utilizatorii au raportat că aplicaţia a fost, de asemenea, eliminată din App Store-ul Google din SUA, iar TikTok.com nu afişa videoclipuri.
Curtea Supremă a confirmat vineri o lege care interzice aplicaţia în SUA, cu excepţia cazului în care societatea-mamă ByteDance, cu sediul în China, vinde platforma până la 19 ianuarie, ceea ce nu a făcut.
Legea, adoptată în luna aprilie a anului trecut, prevedea ca ByteDance să vândă versiunea americană a platformei unei părţi neutre pentru a evita o interdicţie totală.
TikTok a contestat legea, susţinând că aceasta încalcă protecţia libertăţii de exprimare pentru cei 170 de milioane de utilizatori ai săi din ţară.