Hamas a predat Crucii Roşii cele trei ostatice, după intrarea în vigoare a armistiţiului dintre Israel şi Hamas

Hamas a predat Crucii Roşii trei ostatice, primele persoane care au fost eliberate în temeiul unei încetări a focului mult aşteptate, care a început duminică mai devreme. Vestea a stârnit scene de bucurie în Tel Aviv, unde s-au adunat mulţimi mari de oameni, relatează CNN.

Cele trei ostatice israeliene – primele intre 33  de persoane care  vor fi eliberate din captivitate în următoarele şase săptămâni – sunt Romi Gonen, Doron Steinbrecher şi Emily Damari. În schimb, 90 de prizonieri şi deţinuţi palestinieni vor fi de asemenea eliberaţi

Armata israeliană a confirmat că Hamas a predat trei ostatice Comitetului Internaţional pentru Crucea Roşie (CICR) din Gaza.

”Crucea Roşie a comunicat că cele trei ostatice israeliene le-au fost transferate”, au declarat Forţele de Apărare Israelului într-un comunicat. Ostaticele se îndreaptă spre forţele israeliene din Gaza, a spus armata.

Romi Gonen, Doron Steinbrecher şi Emily Damari au fost reţinute în Gaza de când au fost luate din Israel pe 7 octombrie 2023.

O mulţime mare s-a adunat la intersecţia Al-Saraya din oraşul Gaza, pentru predare. Au fost prezenţi zeci de militanţi mascaţi din Brigăzile Al Qassam ale Hamas şi Brigăzile Al-Quds ale Jihadului Islamic Palestinian.

 

 

Miting de amploare la Washington – Donald Trump se pregătește pentru cel de-al doilea mandat prezidențial

La Liga: Athletic Bilbao a dispus de Celta Vigo, scor 2-1