Klaus Iohannis: România salută eliberarea primului grup de ostatici, inclusiv un român şi un cetăţean de origine română, ca urmare a Acordului din Gaza / Cerem continuarea implementării acordului, pentru returnarea celorlalţi ostatici către familii

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis că România salută eliberarea primului grup de ostatici, inclusiv un român şi un cetăţean de origine română, ca urmare a Acordului din Gaza şi cere continuarea implementării acordului, pentru returnarea celorlalţi ostatici către familii.

”România salută eliberarea primului grup de ostatici, inclusiv un cetăţean român şi unul de origine română, ca urmare a Acordului din Gaza”, arată preşedintele Klaus Iohannis.

”Mulţumim tuturor partenerilor pentru sprijin cerem continuarea implementării acordului, pentru returnarea celorlalţi ostatici către familii”, mai scrie preşedintele Iohannis pe X.

Hamas a predat Crucii Roşii trei ostatice, primele persoane care au fost eliberate în temeiul unei încetări a focului mult aşteptate, care a început duminică mai devreme.

Vestea a stârnit scene de bucurie în Tel Aviv, unde s-au adunat mulţimi mari de oameni, relatează CNN. Cele trei ostatice israeliene – primele intre 33 de persoane care vor fi eliberate din captivitate în următoarele şase săptămâni – sunt Romi Gonen, Doron Steinbrecher şi Emily Damari.

În schimb, 90 de prizonieri şi deţinuţi palestinieni vor fi de asemenea eliberaţi. Armata israeliană a confirmat că Hamas a predat trei ostatice Comitetului Internaţional pentru Crucea Roşie (CICR) din Gaza.

Document confidențial: Ambasadorul Germaniei, îngrijorat de tendințele autoritare ale lui Trump

Ministrul Apărării din Siria respinge păstrarea unei structuri autonome pentru forţele kurde în cadrul armatei naţionale