Incendiu într-o garsonieră din Slatina / 12 persoane au fost evacuate din bloc / Proprietara locuinţei a suferit un atac de panică

Un incendiu s-a produs, luni dimineaţă, într-o garsonieră din Slatina, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului. Din blocul în care se află garsoniera au fost evacuate 12 persoane, iar proprietara locuinţei, în vârstă de 57 de ani, a suferit un atac de panică şi a fost monitorizată din punct de vedere medical.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu produs la o garsonieră aflată la etajul patru al unui bloc din Slatina. 

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie la înălţime, un echipaj SMURD, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru victime multiple un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă.
”Incendiul se manifestă la mobilier şi alte materiale combustibile. 12 persoane au fost evacuate din blocul unde s-a produs incendiul”, au precizat pompierii.
Ei au adăugat că proprietara locuinţei, în vârstă de 57 de ani, a obsevat incendiul, dar nu l-a putut stinge, a ieşit din locuinţă şi a anunţat evenimentul la 112. Femeia a suferit un atac de panică şi a fost monitorizată din punct de vedere medical.

Industria bunurilor de lux se bazează pe cumpărătorii americani pentru a compensa slăbiciunea pieţei chineze

Box office nord-american: „One of Them Days”, cu Keke Palmer şi SZA, a debutat pe primul loc, învingând „Wolf Man” – VIDEO