Cel mai lung eveniment teatral din lume va avea loc în luna februarie la Bucureşti, anunţă Asociaţia A.R.T. Fusion. „Horror Vacui” este un act artistic de amploare, o reprezentaţie de tip teatru, susţinută de peste 500 de actori, care va avea loc între 15 şi 22 februarie, la Galeria de Artă Galateca din Bucureşti, timp de 7 zile, 24 de ore din 24, şi va reprezenta o premieră la nivel mondial.
„Horror Vacui” îşi propune să realizeze o mediere emoţională şi să facă un apel pentru recunoaşterea unei părţi a trecutului traumatic al României, pentru a pune lumină pe tema abandonului copiilor din ţara noastră şi pe istoria acestui fenomen din perioada comunistă. Acesta este primul demers organizat de Asociaţia A.R.T. Fusion sub umbrela Papercuts, o iniţiativă ce îşi propune să încurajeze schimbarea socială prin mai multă rezilienţă culturală şi civică.
Publicul este invitat să contribuie cu testimoniale sau poveşti personale despre abandon, care pot fi incluse în performance şi interpretate de actori, accesând acest formular: https://bit.ly/formular-papercuts. Tot aici se pot înscrie voluntari pentru a sprijini desfăşurarea evenimentului la faţa locului.
Printre actorii care se vor alătura se numără Maia Morgenstern, Ofelia Popii, Ada Galeş, Mihaela Sîrbu, Richard Bovnovski, Nicoleta Lefter, Tudor Cucu Dumitrescu, dar şi Kate Pendry, o actriţă britanică-norvegiană câştigătoare a premiului Ibsen, precum şi alţi scriitori şi jurnalişti de renume internaţional.
Acest demers cultural încearcă să aducă în discuţie un punct de ruptură profund în istoria României. Peste 1 milion de copii au fost abandonaţi în perioada comunismului, devenind victime ale unui sistem care i-a transformat în „copiii nimănui”. Până astăzi, statul român nu deţine date concrete despre această realitate tragică şi continuă să ignore responsabilitatea faţă de această parte vulnerabilă a societăţii. Papercuts şi Horror Vacui împing limitele culturii şi pe cele ale implicării sociale şi vin să provoace o recunoaştere a trecutului, creând premise pentru un viitor mai responsabil.
„Horror Vacui”: un performance despre gol şi recunoaştere
„Horror Vacui” abordează tema abandonului, a golului şi a responsabilităţii colective. Tradus ca „fobia de gol”, reprezentaţia va avea loc timp de 7 zile non-stop, cu un impresionant efort artistic: 505 actori (câte 3 actori pe oră), 505 texte despre gol şi despre antonimul abandonului. Aceste texte, dintre care jumătate sunt bazate pe mărturii şi poveşti arhivate de Muzeul Abandonului, conturează o meditaţie colectivă despre recunoaşterea trecutului şi reconstrucţia viitorului. Mai mult decât atât, iniţiativa îşi propune să creeze un spaţiu intim şi continuu de dialog înspre găsirea unor soluţii. Acest spaţiu va funcţiona ca o punte de mediere între trecut şi viitor, păstrând vie prezenţa şi reflecţia pe tot parcursul săptămânii. Un element esenţial al proiectului este faptul că, indiferent de moment, în acest loc din Bucureşti va exista mereu cineva disponibil pentru a vorbi despre aceste subiecte, fie că publicul vine să asculte, fie că nu. Participarea este gratuită, iar programul detaliat va fi anunţat în curând pe reţelele de socializare ale proiectului.
Alexandru Ivănoiu, actor, dramaturg şi iniţiator al proiectului: „Trăim vremuri complicate, în care izolarea şi abandonul persistă sub diverse forme în jurul nostru. Ne gândim la Papercuts ca la o platformă de fitness civic, un spaţiu de mediere între trecut şi viitor. Prin Horror Vacui, căutăm să scriem alături de spectatori o scrisoare deschisă statului român, pentru ca acesta să recunoască public ororile comise între anii 1966 şi 1990 şi să facă această recunoaştere cu o promisiune pentru viitor. Peste 1 milion de copii abandonaţi atunci sunt astăzi parte din societate, dar se confruntă cu dificultăţi de integrare. Horror Vacui este o încercare a artei de a-şi întări potenţialul său politic şi empatic.”
Muzeul Abandonului este partenerul acestui proiect, oferind un cadru arhivistic şi emoţional pentru explorarea temei.
„Muzeul Abandonului are ca scop scoaterea la lumină a acestei imense traume colective a României – abandonul. Cu cât ignorăm această rană, cu atât ea va săpa mai adânc în ţesutul social, necrozând din ce în ce mai multe paliere ale emoţionalului colectiv. Horror Vacui şi proiectul Papercuts sperăm să fie nişte declanşatoare de acţiune şi responsabilitate. Dacă ne dorim o societate mai incluzivă, mai empatică, mai responsabilă, avem fiecare ceva de făcut în acest sens”, spune Oana Drăgulinescu, fondator Muzeul Abandonului.
Papercuts – o iniţiativă pentru schimbare civică
Papercuts este un proiect care propune instrumente de implicare civică activă, oferind un spaţiu unde utilizatorii pot dona timp şi primi sarcini concrete pentru a deveni cetăţeni mai implicaţi. Iniţiativa îşi propune să educe şi să antreneze oamenii pentru a deveni actori activi ai schimbării, prin activităţi precum scrierea de scrisori şi e-mailuri către parlamentari, organizarea şi participarea la dezbateri publice sau înţelegerea legalităţii protestelor. Deşi proiectul porneşte de la problema abandonului, viziunea pe termen lung este ca acest antrenament de implicare civică să fie aplicabil pe o gamă mai largă de subiecte critice din România. De la servicii sociale, educaţie, sănătate şi justiţie, până la politică, Papercuts îşi doreşte să creeze o comunitate pregătită să contribuie activ la rezolvarea problemelor dureroase care afectează societatea noastră.
Papercuts este o iniţiativă bilaterală finanţată prin Granturile SEE şi Norvegiene – Fondul Naţional Bilateral în cadrul Programului RO-CULTURA. Valoarea totală a proiectului este de 562.842 lei (113.102,24 euro) şi are o durată de implementare de patru luni, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025.