ONU trage semnalul de alarmă – Pentru a ne salva vieţile şi planeta trebuie să salvăm gheţarii

„Conservarea gheţarilor este esenţială pentru ecosistemele noastre, economiile noastre şi sănătatea noastră planetară”, a declarat secretarul general adjunct al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), Ko Barret, la lansarea Anului internaţional al gheţarilor, la Geneva.

„Reducerile urgente şi durabile ale emisiilor de gaze cu efect de seră sunt esenţiale (…), dar, din păcate, ne îndreptăm într-o direcţie greşită, deoarece nivelurile de dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră care captează căldura continuă să crească”, a adăugat ea.

În 2023 gheţarii au înregistrat cea mai mare pierdere de volum din ultimele cinci decenii, potrivit OMM, o agenţie a ONU. Peste 275.000 de gheţari din întreaga lume acoperă o suprafaţă de aproximativ aproximativ 700.000 km2. Gheţarii şi calotele glaciare joacă un rol crucial în reglarea climei globale şi depozitează aproximativ 70% din apa dulce a planetei, esenţială pentru miliarde de oameni.

„Conservarea gheţarilor noştri nu este, prin urmare, doar o problemă de mediu, ci este o strategie de supravieţuire pentru oameni şi planetă”, a mai menţionat Ko Barret.

„Gheţarilor nu le pasă dacă credem în ştiinţa – ei doar se topesc la căldură, la vedere”, a spus John Pomeroy, profesor la Universitatea din Saskatchewan din Canada, care coordonează activităţile Anului internaţional al conservării gheţarilor. „Regimurile şi industriile care distorsionează faptele pot nega ‘încălzirea globală’, dar nu pot nega culpa lor în distrugerea gheţarilor care se întâmplă sub ochii noştri”, a mai spus el, adăugând şi că „refacerea gheţarilor va dura decenii”.

Între timp, „trebuie să ne pregătim pentru distrugerea criosferei (zonele îngheţate ale Pământului, n.r.) prin schimbarea urgentă a politicilor noastre. Prin dezvoltarea măsurilor de monitorizare a schimbărilor şi de avertizare timpurie în cazuri de secetă şi inundaţii”, a explicat expertul.

„Sperăm cu adevărat că anul acesta va fi un punct de cotitură pentru gheţari”, a declarat Stefan Uhlenbrook, directorul Diviziei de Hidrologie, Apă şi Criosferă din cadrul OMM.

Cincizeci de situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO cuprind gheţari. Până în 2050, o treime dintre aceşti gheţari ar putea să dispară, indiferent de eforturile de a limita creşterea temperaturilor.

UNESCO estimează că se pot salva în continuare celelalte două treimi, dacă creşterea temperaturilor globale nu va depăşi 1,5°C faţă de perioada preindustrială.

Accidentul rutier de pe DN 6 în care trei persoane au murit a fost cauzat de o tânără de 19 ani

Primul candidat care se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale