Fosta mână dreaptă a premierului Pedro Sánchez rămâne fără imunitate parlamentară – Abalos este acuzat de corupţie

Această decizie, adoptată de către toţi parlamentarii prezenţi miercuri în Congresul Deputaţilor – 345 de voturi -, deschide calea unei eventuale inculpări de către judecătorul de la Tribunalul Suprem care anchetează acest scandal care pune într-o situaţie jenantă Guvernul spaniol.

În cererea ridicării imunităţii parlamentare transmisă deputaţilor, judecătorul dă asigurări că a găsit ”probe suficiente” împotriva lui José Luis Ábalos, vizat în această anchetă cu privire la ”corupţie”, ”trafic de influenţă” şi ”deturnare de fonduri”.

José Luis Ábalos, care a condus Ministerul Transporturilor în perioada 2018-2021, este suspectat de faptul că a primit comisioane ilegale din partea unui şef de întreprindere spaniol, Víctor de Aldama, în cadrul unor contracte de achziţionare de material sanitar pe timpul pandemiei covid-19.

Audiat de către judecător la jumătatea lui decembrie, José Luis Ábalos a negat că a primit comisioane şi a dezminţit orice neregulă.

”M-am angajat să predau documentele (…) care o dovedesc”, declara fostul ministru, care a cerut această audiere.

José Luis Ábalos, care a fost demis din funcţie de către Pedro Sánchez în iulie 2021, a fost dat afară din Partidul Socialist spaniol (PSOE) în februarie, când a izbucnit scandalul.

Însă el este în continuare membru al Parlamentului, ca deputat independent.

BREAKING Edilul din Sinaia, reținut pentru 24 de ore / Noi percheziții la Primăria Sinaia

Investiția care va schimba piața din România: Marea Neagră joacă un rol cheie