Există câteva soluții eficiente pentru a ne demonstra potențialul de jucător și a deveni relevanți pentru noua administrație din Washington. Întrebarea este, mai există cineva la vârf care să își asume aceste acțiuni urgente și vitale pentru continuitatea umbrelei de securitate a României?
Pentru cei care cunosc istoricul relației dintre România și SUA, nu este un secret faptul că România nu se află pe radarul cercului zero în Washington. În general, lumea politică din capitala Americii consideră că românii vin, discută, promit, dar fac zero follow-up. În ciuda acestei situații, au existat canale de dialog instituțional relevante și au existat și succese. Includerea noastră în programul Visa Waiver este doar ultimul dintre acestea. Totuși, acest nivel de dialog riscă să devină perimat.
Dacă până acum, statu-quo-ul relației transatlantice era suficient pentru a asigura o fluență a cooperării (deși nu și pentru a genera o dinamică decisivă în plan politico-economic), întoarcerea lui Trump la Casa Albă schimbă fundamental paradigma. Urmează o perioadă de turbulențe și impredictibilitate, iar mecanismele care funcționau până acum nu mai sunt garantate.
Pentru Trump contează în primul rând politica internă — problema migrației ilegale, inflația, combaterea agendei woke. În plan extern, principalul spectacol din oraș este competiția geopolitică cu China, urmată de chestiunea Orientului Mijlociu și de războiul din Ucraina.
Există un risc real să cădem printre scaune. Ar fi naiv și periculos să excludem un scenariu în care România este sacrificată într-o negociere care se petrece peste capul nostru și vizează mize mai mari decât noi.
Șansa noastră o reprezintă faptul că avem deja baza de la Deveselu, proiectul uriaș de la Mihail Kogălniceanu prinde contur și portul Constanța este un asset strategic greu de ignorat în regiunea Mării Negre. Totuși, într-o negociere rece și tranzacțională, cu mize, repet, uriașe, chiar și aceste atuuri nu trebuie considerate o garanție certă că România nu va fi aruncată într-o zonă gri.
Altfel spus, în condițiile în care logica gândirii strategice pare să revină în zona sferelor de influență, trebuie să ne întrebăm: ce poate oferi România pentru a arăta că merită costul de a fi menținută în zona americană?
Politica externă a României în era Trump trebuie să fie în primul rând una de supraviețuire. Primul și singurul obiectiv imediat trebuie să fie menținerea garanțiilor de securitate în contextul iminentelor negocieri privind viitorul Ucrainei și al întregii noastre regiuni.
Pentru a reuși asta, nu mai putem rămâne în paradigma cuminte de „security taker” de până acum. Pentru a capta atenția Americii lui Trump, România trebuie să facă trei lucruri: 1) să genereze acțiuni concrete, tangibile și cuantificabile financiar; 2) să genereze o rețea de prieteni aflați în preajma lui Trump și 3) să arate că are atitudine și îndrăznește să își depășească condiția de stat mic, atât ca fond cât și ca formă a expresiei politico-diplomatice. Diplomația românească trebuie să învețe PR, trebuie să „facă știri” și aceste știri trebuie să ajungă la Trump. Și toate cele de mai sus trebuie făcute acum, cât încă se formează gândirea strategică de la Washington.
Statele din jurul nostru fac deja acest lucru. Vă dau doar câteva exemple: pe 20 decembrie 2024, compania turcă de aviație Pegasus a comandat 100 de aeronave Boeing 737 Max 8, cu opțiune pentru alte 100. (Este o companie care are legături cunoscute cu liderul turc Recep Tayyip Erdogan, deci vorbim de o comandă strategică, nu de una pur comercială.) Pe 17 ianuarie, Lituania a anunțat că va crește bugetul apărării la 5-6% din PIB până în 2030. Polonia are deja a treia cea mai numeroasă armată din NATO, cheltuie peste 4% din PIB pentru apărare, în termeni nominali doar Marea Britanie, Franța și Germania având o alocare mai mare.
Decalajul față de situația curentă din România este evident și alarmant. Totuși, există câteva lucruri pe care putem și trebuie să le facem, de îndată, pentru a intra în joc. Schițez aici câteva idei de acțiune:
- Convocarea de urgență a CSAT (da, știu, de către cine?) și decizie privind un plan de creștere a alocării pentru apărare până la un nivel de 4-5% din PIB până în 2029 (finalul mandatului lui Trump). Acest plan ar trebui trecut și prin Parlament sau obținut acord politic din partea principalelor partide. Ideal, anunțul final ar trebui făcut în cadrul unei ceremonii importante cu toți actorii politici prezenți.
- Crearea unui consiliu consultativ cu cei mai importanți români din SUA, dintre care unii se află în Partidul Republican sau chiar în anturajul extins al președintelui Trump. Acest Consiliu trebuie asumat de la cel mai înalt nivel, președinte sau PM și ar trebui să aibă întâlniri anuale la București (summit-uri) și ședințe periodice, structurate și care să presupună o implicare reală a personalităților române din SUA.
- Înființarea postului de trimis special pentru parteneriatul strategic cu SUA, cu rang de ministru, post care să fie încredințat unui om politic senior, cu credențiale impecabile în zona diplomatică. Principalul obiectiv al acestei instituții este de a centraliza și promova, în raport cu actorii din SUA, un portofoliu de oportunități de investiții și facilități speciale pentru entitățile americane care vor să vină în România.
- Crearea Agenției pentru Eficiență Guvernamentală, sub conducerea unei figuri respectate și cu notorietate, cu experiență de top în mediul privat (preferabil la nivel internațional), care să aibă puteri sporite în ceea ce privește reforma aparatului administrativ.
- În fine, asumarea unei investiții strategice cu valoare semnificativă (atât comercială cât și simbolică), pentru a ilustra în termeni cuantificabili și ușor de comunicat hotărârea României de a fi un partener „plătitor” și nu un „free rider.” Fie că vorbim de tehnică militară sau de alte achiziții strategice, în lumea tranzacționalismului lui Trump, un astfel de gest pare a fi biletul fără de care nu putem spera să ne așezăm la masă.
Ne place sau nu ne place, noua eră Trump a început. România are puține opțiuni strategice, dintre care parteneriatul cu SUA este de departe cea mai bună. Pentru a-l putea menține, nu mai este suficient să stăm cuminți și să livrăm puțin. Va trebui să arătăm că avem ce ne trebuie pentru a putea spera să fim primiți în liga băieților mari. Este până la urmă o șansă uriașă pentru România. Iar alternativa este ruleta rusească.
un comentariu de Alex Coita, analist politic
