La o zi după ce s-a anunţat plecarea de la Al-Hilal, Neymar a postat marţi un mesaj de mulţumire pe contul său de Instagram. El a spus că a „dat totul” după ce a jucat doar şapte meciuri într-un an şi jumătate din cauza a două accidentări.
„Pentru toată lumea de la Al Hilal, pentru fani, vă mulţumesc”, a scris el. „Am dat totul pentru a juca şi îmi doresc să fi avut momente mai bune împreună pe teren. Arabiei Saudite, vă mulţumesc pentru că mi-aţi oferit mie şi familiei mele o nouă casă şi noi experienţe. Acum cunosc adevărata Arabie Saudită şi am prieteni pe viaţă. Întotdeauna am simţit dragostea şi pasiunea voastră pentru joc. Vă voi urmări călătoria ca club şi ca ţară până în 2034. Viitorul vostru va fi uimitor, se întâmplă lucruri speciale. Iar eu vă voi susţine întotdeauna!”, a scris Neymar în social media.
Al-Hilal a cheluit cu Neymar 90 de milioane de euro în taxe de transfer şi 200 de milioane de euro în salarii (mai puţin cele zece la care a renunţat Neymar) pe doi ani.
Potrivit Sport, brazilianul a obţinut, de asemenea, 163 de milioane de euro în venituri comerciale pe parcursul anului şi jumătate (neincluse în cheltuielile lui Al-Hilal).
În total, Neymar a petrecut 431 de minute pe teren cu Al-Hilal, ceea ce înseamnă 650 000 de euro pe minut jucat şi 40 de milioane de euro pe meci jucat (7),.
Cifrele sunt uluitoare atunci când sunt puse în balanţă cu randamentul său: Al-Hilal a cheltuit 280 de milioane de euro pentru fiecare gol marcat (unul singur) şi peste 93 de milioane de euro pentru fiecare pasă de gol.