Prețurile vor exploda din nou: Anunțul de ultimă oră făcut de managerii din România

În cadrul anchetei de conjunctură din luna ianuarie 2025, managerii din industria prelucrătoare previzionează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -5%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -4%, iar pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere în următoarele trei luni (sold

conjunctural +30%).

Potrivit estimărilor din luna ianuarie 2025, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -6%). Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -7%), dar și o creștere a preţurilor lucrărilor de construcţii (sold conjunctural +38%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -8%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +8%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +14%), dar și o creștere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +46%).

De asemenea, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural -4%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -1%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creștere (sold conjunctural +24%).

Sursa: www.stiripesurse.ro

Inteligenţa artificială înlocuieşte profesorii la un colegiu din Londra

Inteligenţa artificială înlocuieşte profesorii la un colegiu din Londra