VIDEO Un nou accident aviatic în Coreea de Sud cu sute de oameni implicați, după catastrofa de acum o lună

Aeronava aparţinând Air Busan – care venea de pe aeroportul internaţional Gimhae, situat la sud-est de Busan, şi se îndrepta către Hong Kong – a luat foc marţi, către ora locală 22.30 (15.30, ora României), potrivit agenţiei.

În total, 169 de pasageri şi şapte însoţitoare de bord au fost evacuate pe tobogane gonflabile, potrivit Yonhap.

Agenţia sud-coreeană de presă nu oferă informaţii despre cauzwele incendiului.

O persoană a fost rănită, potrivit aceleiaţi surse.

Contactaţi de AFP, pompierii din Busan nu au răspuns imediat.

Luna trecută, Coreea de Sud a înregistrat cea mai gravă catastrofă aeriană din istorie.

La 29 decembrie, un Boeing 737-800 cu 181 de persoane la bord, care venea de la Bangkok, a aterizat ”pe burtă” la Muan, s-a izbit după câteva secunde de un zid situat la capătul pistei şi a luat foc.

Doar doi membri ai echipajului au supravieţuit, iar restul de 179 de persoane au murit.

Potrivit site-ului specializat Flightradar24, care urmăreşte în timp real traficul aerian, flota companiei aeriene Air Busan este alcătuiră în întregime din avioane concepute de gigantul aeronautic european Airbus.

VIDEO Ilie Bolojan lansează o teorie cu potențial exploziv pentru România: Riscul era foarte mare

Raluca Turcan: A fost o ură viscerală şi un atac personal al fostului ministru Romaşcanu la adresa mea. Sute de conturi din comunicarea PSD s-au activat cu atacuri la mine, personal