Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris, izolând astfel țara de eforturile globale pentru combaterea schimbărilor climatice, într-un context marcat de dezastre naturale tot mai frecvente și un an cu temperaturi record, conform Digi24.
După depunerea jurământului, Donald Trump a anunțat retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris, renunțând la angajamentele administrației Biden de reducere a emisiilor de carbon și sprijin pentru națiunile vulnerabile.
Decizia a stârnit critici internaționale, având în vedere impactul major al SUA asupra emisiilor globale. Deși unele state și companii americane intenționează să urmeze obiectivele climatice, absența unui leadership federal complica realizarea țintelor Acordului de la Paris.
Trump a anunțat și măsuri executive pentru a anula politicile ecologice ale lui Biden, inclusiv declararea stării de urgență energetică pentru a exploata resursele naturale ale Americii.