Florin Salam și-a petrecut începutul de an în spital. Boala gravă de care suferă manelistul

Florin Salam a început 2025 cum nu se poate mai prost. Manelistul a acuzat stări de rău, motiv pentru care a ajuns la spital. Nu mai puțin de trei săptămâni a stat internat, sub stricta supraveghere a medicilor.

Anul trecut, Salam fusese diagnosticat cu o afecțiune deosebit de gravă, fiind la un pas de operație. Medicii nu l-au supus, însă, intervenției chirurgicale, ci i-au dat tratament. Pe care, după externare, nu l-a mai respectat din cauza programului plin de evenimente.

Apropiații manelistului au dezvălui, pentru cancan.ro, că starea acestuia era extrem de gravă încă de anul trecut, de când a stat internat prima dată.

„Florin are probleme de sănătate de multă vreme. Are pancreatită acută de peste un an, iar lucrurile sunt din ce în ce mai grave. A fost internat și în urmă cu un an și jumătate și i s-a spus că trebuie să țină regim, să o lase mai ușor cu evenimentele, cu alcoolul, dar nu a ascultat. Prima dată când a fost la medic în România i s-a spus că este foarte grav. Ar fi trebuit de atunci să facă pauză un an de toate cele, trebuia să ia tratament și atât.

Ar fi trebuit să țină regimul acela special, să ia tratamentul care i s-a prescris și să se odihnească. Să nu mănânce gras, sărat, să nu bea alcool. El nu a ascultat indicațiile medicilor, nu a luat tratamentul, uita să îl ia. Mergea la cântări și numai de pastile nu-i ardea lui”, au declarat apropiații manelistului pentru sursa citată.

Acum însă, după 20 de zile petrecute pe patul de spital, Salam este aproape refăcut. Este pregătit să o ia de la capăt și să urce din nou pe scenă.

„Eu pot să zic că m-am născut de azi! Pentru că am o altă viață. Viață în primul rând cu Dumnezeu (…) Dumnezeu, familia mea și bineînțeles, voi, oamenii prin care îmi cresc copiii, vă iubesc și vă mulțumesc că m-ați susținut atâția ani.

M-am adunat bine și m-am pus bine. Și tratamentul pe care l-am făcut m-a ajutat și cu vocea, m-a ordonat într-un fel. Eram moleșit tot timpul, eu mă forțam să stau așa, m-ai întâlnit așa la câteva concerte și tot le-am dus bine. Asta înseamnă să stai bine în ghete și pofta pentru oameni, să te implici oricât ai fi de obosit sau bolnav, ferească Dumnezeu, pe scenă trebuie să îți dai viața!”, a declarat Florin Salam în emisiunea lui Dan Capatos.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Comisia de la Veneția a exprimat dubii asupra anulării alegerilor

UE şi Statele Unite au convenit asupra necesităţii de a exercita `presiune maximă` asupra Moscovei