Discuțiile s-au axat pe investigațiile desfășurate de autoritățile judiciare olandeze și române cu privire la furtul din data de 25 ianuarie 2025 a obiectelor de patrimoniu din categoria Tezaur, expuse de Muzeul din Drents.
„Cu această ocazie, cei doi procurori generali au discutat aspecte legate de stadiile anchetelor aflate în curs în cele două state, nevoia de coordonare și sprijin reciproc, precum și posibilitatea formării unei echipe comune de anchetă”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
S-a stabilit ca joi să aibă loc o întâlnire de coordonare la Haga, organizată sub egida Eurojust, la care să participe procurorul și ofițerii de poliție desemnați cu ancheta în România, precum și procurorul și organele de poliție neerlandeze.
„Procurorul general Alex Florența i-a adus la cunoștință omologului său faptul că furtul comis la Muzeul din Drents are un puternic impact asupra societății românești, întrucât obiectele sustrase fac parte din patrimoniul cultural al României și prezintă o valoare inestimabilă pentru poporul român. În același context, procurorul general Alex Florența a insistat asupra disponibilității totale a autorităților judiciare din România în demersul comun pentru recuperarea obiectelor de patrimoniu. Doamna procuror general Sue Preenen a dat asigurări că autoritățile judiciare neerlandeze depun toate eforturile în vederea identificării autorilor în cel mai scurt timp și tragerii lor la răspundere penală”, se mai precizează în comunicat.