Adrian Mutu vorbește de candidatura lui Becali la prezidențiale: Nu m-ar surprinde

„M-aș gândi la asta. Nu zic nici nu și nici da în momentul acesta. A mai candidat o dată, nu știu ce să zic. Mă gândesc serios să văd ce oameni vor candida la următoarea rundă de alegeri. Mă voi gândi.

Mă gândesc serios cu cine o să votez. Și Gigi dacă ar fi, ar avea o șansă, de ce nu? Nu cred, totuși că va face asta, dar nu m-ar surprinde lucrul acesta. Nici nu știu dacă o să poată, vedem”, a spus Adrian Mutu pentru Fanatik.

„M-am pripit atunci, am zis lucruri mari despre el, dar după ce a spus mai multe am rămas mască. Tot ce vorbește… am zis să îmi văd de treabă, și așa am greșit. Nu pot să mă bag împotriva lui, are și el dreptate, dar și CCR are dreptate, trebuie să avem grijă cine devine președintele României.

Eu l-am susținut, dar după… A zis că dă puterea poporului. Păi, cum să îmi iei mie averea să o dai la popor, cum să faci asta? Cum să zici așa tâmpenii, nu își mai dă seama ce vorbește. Cum să dai tu puterea la popor? De atunci îmi văd de treaba mea. El e pe dinafară și cu credința. Și nu doar asta, cu tot. Unul să bată câmpii așa nu am văzut în viața mea. Mi-e rușine acum de ce am zis atunci. Nu îmi dau seama cum am putut să spun așa lucruri. Dacă nu le spun… eu trebuie să îmi repar acum greșeala.

L-am văzut că e patriot, dar după ce a început să vorbească, Doamne ferește!… Și apa, că ne îmbogățim…Eu cred că are o problemă…”, a declarat Gigi Becali la GSP Live Special.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Suedia – Refugiatul irakian Salwan Momika, cunoscut pentru acţiuni de ardere a Coranului, a fost împuşcat mortal la periferia Stockholmului. În momentul crimei, era în direct pe reţelele sociale

Un şofer a semnalat la 112 prezenţa unui pui de urs în județul Galați