Bursele europene au închis joi în creştere, iar indicele Stoxx 600 a atins un nivel record, pe fondul reacţiei pozitive a investitorilor la a cincea reducere consecutivă a dobânzii de către Banca Centrală Europeană, transmite CNBC.
Indicele pan-european Stoxx 600 a crescut cu 0,9%, ajungând la 539,06 puncte, marcând un nou maxim istoric. Sentimentul investitorilor a continuat să se redreseze după vânzările masive din sectorul tehnologic de luni.
În acest context, investitorii analizează noile date economice din Franţa şi Germania, care au înregistrat contracţii economice în trimestrul patru, în timp ce zona euro a stagnat.
Printre rezultatele financiare raportate joi, H&M a depăşit uşor estimările privind profitul operaţional, dar vânzările sub aşteptări au dus la o scădere de 4% a acţiunilor retailerului suedez. De asemenea, companii precum Nokia, ABB, Roche, BT Group, Sage Group, Wizz Air şi Electrolux şi-au publicat rezultatele financiare, influenţând dinamica pieţelor.
Indicele german DAX a avansat cu 0,43%, CAC 40, al bursei din Paris cu 0,98%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 1,08%. Indicele italian FTSE MIB a urcat cu 0,17%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 1,09%.