INS: În anul 2024, s-au eliberat peste 35.000 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere față de anul trecut

În luna decembrie 2024 s-au eliberat 2511 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-8% faţă de luna noiembrie 2024), cu o suprafaţă utilă totală de 840.852 mp (+25,3%).

Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 71,3% sunt pentru zona rurală. În luna decembrie 2024 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (-218 autorizaţii).

În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-84 autorizaţii), Vest (-71), Nord-Vest (-62), Bucureşti-Ilfov (-32), Sud-Muntenia (-22), Sud-Vest Oltenia (-6) şi Centru (-3). Creştere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Nord-Est (+62 autorizaţii).

În luna decembrie 2024 s-au eliberat 473 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-10,9% faţă de luna noiembrie 2024), în suprafaţă utilă totală de 481.322 mp (+77,0%). Comparativ cu luna precedentă, în luna decembrie 2024 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+209.378 mp). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+112.832 mp), Vest (+33.961), Nord-Est (+24.818), Nord-Vest (+21.305), Sud-Vest Oltenia (+19.924) şi Sud-Est (+13.562).

Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-14.332 mp) şi Sud-Muntenia (-2.692).

În luna decembrie 2024 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-1,5%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+6,9%) comparativ cu luna decembrie 2023. În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-39 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (-77 autorizaţii), Nord-Vest (-52), Bucureşti-Ilfov (-18) şi Vest (-16). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+60 autorizaţii), Sud-Muntenia (+50) şi Sud-Est (+14). În regiunea Nord-Est s-a eliberat acelaşi număr de autorizaţii ca şi în luna decembrie 2023.

Comparativ cu luna decembrie 2023, în luna decembrie 2024 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+1,7%) cât şi a suprafeţei utile totale (+16,4%). În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+67665 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+142.927 mp), Vest (+46984), Sud-Vest Oltenia (+21.508) şi Nord-Est (+15.871). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-91.291mp), Nord-Vest (-50.468), Sud-Est (-16.057) şi Bucureşti-Ilfov (-1.809).

Sursa: www.stiripesurse.ro

Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: ‘Să NU susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%’

Marcel Ciolacu: Blocarea vânzării la licitaţie a tabloului ”Sfântul Sebastian” al celebrului artist ”El Greco”, care face parte din patrimoniul românesc, este o mare reuşită a statului român şi a echipei de avocaţi care ne reprezintă