Nicuşor Dan: În acest moment nu avem probleme legate de plata salariilor, însă, pe partea de investiţii, avem plăţi amânate / Cei din coaliţie cu care am vorbit mi-au spus că este o decizie politică

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri că în acest moment Primăria generală nu are probleme legate de plata salariilor, însă, pe partea de investiţii, are plăţi amânate. Despre împărţirea banilor între Primăria Capitalei şi primăriile de sector, prin proiectul bugetului pe 2025, el a arătat că nu a reuşit să vorbească cu toţi liderii coaliţiei de guvernare, însă cei cu care a reuşit să vorbească i-au spus că e o decizie politică. Cred că are mai degrabă legătură cu dorinţa de a păstra pavelele domnului Negoiţă, a spus el, întrebat dacă prevederea din bugetul pe 2025 privind împărţirea banilor ar putea avea legătură cu decizia sa de a candida la prezidenţiale.

Primarul Capitalei a fost întrebat într-o conferinţă de presă dacă a mai discutat cu liderii partidelor de la guvernare în ultima perioadă pe această temă a transpunerii referendumului. ”Cu unii am vorbit, cu unii n-am reuşit să vorbesc. În esenţă, cei cu care am reuşit să vorbesc mi-au spus că e o decizie politică. Nu ştiam în momentul în care am vorbit, că este atât de dramatic. Adică ştiam că există acest 14% care se ia de la autorităţi locale să se ducă către stat, foarte bine. Nu ştiam însă că împărţirea între Primăria Capitalei şi primăriile de sector e într-atât de defavorabilă pentru noi”, a subliniat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă prevederea din bugetu are legătură cu decizia sa de a candida la preşedinţie, Nicuşor Dan a spus: ”Cred că are mai degrabă legătură cu dorinţa de a păstra pavelele domnului Negoiţă”.

Primarul a arătat că în acest moment nu au probleme legate de plata salariilor, însă, pe partea de investiţii, au plăţi amânate. ”Pe spitale, Administraţia spitalelor ne-a cerut şi luna aceasta, când au venit banii de la stat, şi în decembrie, ne-au cerut 30 de milioane, noi le-am dat 5. Şi Parcurile ne-au cerut 5 milioane, noi le-am dat 1 milion”, a explicat primarul Capitalei.

”Aşteptam acest buget pe 2025 pentru a fi o primărie normală, cu proiectele ei. Şi asta le-am spus şi directorilor, şi firmelor cu care fac diverse lucrări”, a completat Nicuşor Dan.

FCSB se întâlnește din nou cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu: Avantajul uriaș pentru echipa lui Becali

Nicuşor Dan: Proiectul bugetului pe 2025 spune ca sectoarele să primească de cinci ori mai mulţi bani decât Primăria Capitalei, sfidând votul a 500.000 de bucureşteni de la referendum / Cer parlamentarilor să atace proiectul la CCR