Strat de zăpadă cuprins între 20 şi 40 de centimetri, pe pârtiile din Poiana Braşov. Primăria anunţă că se schiază în condiţii bune

”Starea pârtiilor este una bună, având în vedere temperaturile ridicate din ultimele zile. Stratul de zăpadă bătută pe pârtie este de 20 de cm în partea inferioară a masivului şi de 40 de cm în cea superioară”, anunţă, vineri, oficialii Primăriei Braşov.

Aceştia precizează că sâmbătă va fi repus în funcţiune telescaunul Lupului, ceea ce va practicarea sporturilor de iarnă pe toate pârtiile din Masivul Postăvarul: Drumul Roşu; Subteleferic, Sulinar, cu ieşire în pârtia Subteleferic – telegondolă; Lupului superior, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri); Kanzel; Doamnei şi Ruia, cu ieşire în Drumul Roşu sau Subteleferic, Lupului inferior.

”Cei care vor să înveţe să schieze sau să se dea cu placa au la dispoziţie pârtiile Bradul şi Stadion. Mâine vor funcţiona următoarele sisteme de transport pe cablu: telecabinele Capra Neagră şi Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia şi Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul, Stadion”, mai transmit oficialii Primăriei Braşov.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Se agită apele pe scena politică: Lavinia Șandru și-a anunțat candidatura la prezidențiale, din partea PUSL

FOTO Autoturism scăpat de control pe unul dintre cele mai mari bulevarde din Ploieşti: o femeie beată şi fără permis se afla la volan