Oficial IGPR: În primele module din acest an şcolar, faptele înregistrate în mediul şcolar şi în zona adiacentă acestuia au scăzut cu 10% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul şcolar 2023-2024. Faptele de bullying, mai puţine cu 40%

Statisticile Direcţiei Siguranţă Şcoală din Inspectoratul General al Poliţiei Române arată că numărul incidentelor înregistrate în perioada septembrie – decembrie 2024 în unităţile de învăţământ şi în zona adiacentă acestora au scăzut cu 10% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul şcolar 2023-2024. Totodată, faptele de bullying înregistrate în această perioadă au fost cu 40% mai puţine.

„În primele module din acest an şcolar, în perioada septembrie – decembrie, faptele înregistrate în mediul şcolar şi în zona adiacentă acestui au scăzut cu 10% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul şcolar 2023-2024. Cu aproximativ 40% au scăzut şi faptele de bullying înregistrate la nivelul unităţilor de învăţământ. Din punctul meu de vedere, sunt nişte date îmbucurătoare dar asta nu înseamnă că noi nu depunem eforturi pentru a ajunge la cât mai mulţi copii. Numai în această perioadă am avut peste 41.000 de activităţi în unităţile de învăţământ având ca beneficiari undeva la 1.3 milioane de copii. Sunt cifre pe care le îmbunătăţim de la an la an”, a declarat vineri, la Prima News, în cadrul emisiunii ”Viitor pentru România”, comisarul şef Alexandru Leuţu, de la Direcţia Siguranţă Şcoală IGPR. 

Acesta a explicat că, deşi faptele de bullying nu sunt pedepsite ca atare prin lege, astfel de acţiuni pot fi încadrate fie la contravenţii, fie chiar la infracţiuni, în funcţie de manifestarea concretă a acţiunii.
Comisarul şef Alexandru Leuţu a amintit că minorii până la 14 ani nu răspund penal, dar părinţii lor pot răspunde civil pentru faptele copiilor dacă aceştia produc daune fizice sau morale. Între 14 şi 16 ani, minorii au o răspundere penală limitată iar după 16 ani răspund penal în limitele legii.

Cupa Davis: Cezar Creţu l-a învins pe Nesterov. România conduce Bulgaria cu 1-0

Nicuşor Dan, despre conturile STB, blocate de către ANAF: Relaţia între STB şi ANAF a fost mult, mult mai proastă istoric, dar se va regla într-un fel / Există o datorie de 1 miliard, luna trecută n-au reuşit să se încadreze cu rata restantă