În august 2011, la Antena 3, Crin Antonscu spunea despre Călin Georgescu că este un „om cu idei foarte solide și de consultat“. Remarcile au fost făcute în contextul în care atunci în România se încerca formarea unui nou Guvern, Traian Băsescu având pe masă și varianta unui guvern de tehnocrați, condus de Călin Georgescu.
„Noi i-am propus lui Traian Băsescu un guvern de tehnocrați, nu de uniune națională, nu pot să stau eu cu domnul Igaș și domnul Ponta cu doamna Udrea (…) Știam că urmează asemenea lucruri si trebuia să avem oameni competenți – domnul Georgescu putea să fie unul dintre aceștia. Călin Georgescu, un om cu idei foarte solide și de consultat“, spunea Crin Antonescu la emisiunea „Vorbe grele“ de la Antena 3.
Fragmentul i-a fost amintit liberalului de către deputatul USR Radu Mihaiu. Antonescu a spus că nu-și mai amintește de declarație.
Candidatul la prezidențiale Crin Antonescu a declarat la Digi24, că nu l-a comparat pe Călin Georgescu cu Hitler. „E un caraghios, Hitler era un monstru”, a spus Crin Antonescu. Precizarea vine după ce la începutul lunii Crin Antonescu atrăgea atenția că discursurile lui Călin Georgescu au „similitudini înfiorătoare” cu cele ţinute de Hitler.
„N-am făcut niciodată o comparație între Georgescu și Hitler. Georgescu este un caraghios, Hitler a fost un monstru. Nu e Georgescu în măsură să intre în galeria asta. Am spus că pasaje din discursul lui Călin Georgescu aduc aminte înfiorător de tare de pasaje din discursurile unor oameni precum Hitler, precum Mussolini, precum Lenin, precum Stalin”, a spus Crin Antonescu.
Anterior, Crin Antonescu a mai afirmat că prezența publică a lui Călin Georgescu este mai degrabă cea a unei „fantome”, iar pentru unii susținătorii săi este ca „un drog ieftin, distrugător”.
„Călin Georgescu este o variantă de neacceptat, periculoasă, chiar dramatică pentru România în eventualitatea în care va ajunge președinte”, a spus Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernământ la alegerile prezidențiale.