Reprezentanţii Salvamont România au anunţat, duminică dimineaţă, că, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 59 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
Astfel, s-au înregistrat câte şapte apeluri pentru Salvamont Lupeni, Salvamont Alba şi Salvamont Sinaia, şase apeluri pentru Salvamont Prahova, câte cinci apeluri pentru Salvamont Maramureş şi Salvamont Municipiul Braşov, câte patru pentru Salvamont Gorj şi Salvamont Sibiu, câte trei apeluri pentru Salvamont Voineasa şi Salvamont Cluj, câte două pentru Salvamont Predeal şi Salvamont Harghita şi câte un apel pentru Salvamont Covasna, Salvamont Bran, Judeţul Mehedinţi, Judeţul Alba.
”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 58 de persoane. Dintre acestea, 23 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor”, a precizat sursa citată.
Totodată, s-au primit 27 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.