Conform unei investigaţii de presă, Ionuţ Costea ar fi fost localizat recent în Istanbul, cotidianul Gândul publicând mai multe imagini cu acesta pe străzile din metropola din Turcia.
„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la prezenţa în Turcia a unui urmărit internaţional, condamnat pentru luare de mită, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele. Poliţia Română, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, comunică permanent cu partenerii externi, folosind canalele de cooperare poliţienească, în vederea depistării persoanelor urmărite în temeiul legii. În acest caz, informaţiile deţinute de poliţiştii români au fost transmise partenerilor din Turcia, până în prezent, rezultatul verificărilor fiind negativ. În cauză, activitatea de verificare este continuată, cu sprijinul partenerilor externi, în vederea localizării persoanei respective şi punerii în aplicare a mandatului”, a transmis luni Poliţia Română.
Ionuţ Costea a fost dat în urmărire internaţională în mai 2023, după ce a fugit din România pentru a scăpa de o condamnare de şase ani închisoare pentru corupţie. El este fratele soţiei lui Mircea Geoană, ocupând la un moment dat funcţia de director al Eximbank.
Costea a fost condamnat alături de fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu într-un dosar legat de atribuirea unui contract de reabilitare a tronsonului de cale ferată Bucureşti – Constanţa către un consorţiu de firme austriece. Oficialii români implicaţi în acest caz au cerut o mită de 20 milioane de euro.