„A fost anunţat în urmă cu puţine momente un incendiu la Fabrica de Umeraşe din Gherla, de pe strada Gelu. Din primele date, incendiul se manifestă la o hală, cu degajări de fum. Nu sunt anunţate victime”, au informat reprezentanţii ISU Cluj.
La faţa locului au fost trimise pentru intervenţie 5 autospeciale, autoscara şi o ambulanţă SMURD, precum şi două autospeciale ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) din Gherla.