Potrivit propunerii legislative, articolul 3, alineatul (2) prevede că asistența juridică a beneficiarului promisiunii de vânzare va fi obligatorie și va trebui verificată de notarul public, care va consemna acest aspect în actul semnat. În cazul în care această obligație nu este respectată, contractul ar putea fi declarat nul, dar doar la cererea beneficiarului.
„Această inițiativă legislativă răspunde necesității de a reglementa mai strict această sferă de activitate, în scopul protejării drepturilor cumpărătorilor și al asigurării unui cadru contractual echitabil și previzibil. Lipsa transparenței și insuficiența garanțiilor oferite cumpărătorilor în cadrul promisiunilor de vânzare au condus la situații de abuz, prejudicii financiare și litigii judiciare”, a declarat senatorul Cristian Tâgârlaș.
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a sprijinit acest proiect legislativ încă din luna octombrie 2024, când a trimis autorităților un memoriu prin care solicita instituirea obligativității asistenței juridice pentru persoanele fizice în tranzacțiile imobiliare încă din faza negocierilor. UNBR susține că astfel s-ar elimina clauzele abuzive impuse de dezvoltatori și s-ar restabili echilibrul contractual între părți.
„În prezent, dezvoltatorii imobiliari impun contracte tipizate și abuzive, care diminuează considerabil șansele de reușită ale beneficiarilor în eventuale dispute. Este necesară o garanție suplimentară care să reinstituie echilibrul contractual dintre dezvoltatori și consumatori, conform principiilor Directivei 2011/83 privind protecția consumatorilor”, a explicat senatorul Daniel Fenechiu, vicepreședinte UNBR.
Propunerea legislativă vine în contextul în care numeroși beneficiari ai promisiunilor de vânzare s-au confruntat cu practici comerciale incorecte din partea unor dezvoltatori, ceea ce a dus la pierderi financiare și procese îndelungate. Prin impunerea unei asistențe juridice obligatorii, inițiatorii legii consideră că beneficiarii vor fi mai bine informați și protejați împotriva unor contracte dezechilibrate.
„Cunoașterea și înțelegerea deplină a mecanismelor promisiunii de vânzare de către consumatori este esențială. Acest lucru se poate realiza doar cu ajutorul unui profesionist în domeniul juridic, care să ofere consultanță adecvată”, a precizat UNBR în comunicatul său.
Propunere legislativă privi… by florinpuscas