Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul trece la prioritizarea investiţiilor publice în funcţie de domeniu şi stadiul de realizare, arătând că vor să aloce 50% din bani proiectelor finalizate în proporţie de peste 80%, iar alţi 30%, pentru investiţii cu o execuţie între 40% şi 80%. El a mai spus că primele programe în care operează rapid sunt Anghel Saligny şi cel derulat de Compania Naţională de Investiţii.
”Adoptarea bugetului pe 2025 este un semnal important pentru toţi investitorii şi partenerii noştri internaţionali. Trecem acum la prioritizarea investiţiilor publice în funcţie de domeniu şi stadiul de realizare. Acordăm prioritate investiţiilor cu stadiu fizic avansat, în educaţie, sănătate, drumuri locale şi judeţene, sisteme de alimentare cu apă şi canalizare”, a spus premierul în şedinţa de Guvern.
Şeful Executivului a arătat că primele programe în care operează rapid sunt Anghel Saligny şi cel derulat de Compania Naţională de Investiţii.
”Astfel, vrem să alocăm 50% din bani proiectelor finalizate în proporţie de peste 80%. Iar alţi 30% îi vom aproba pentru investiţii cu o execuţie între 40% şi 80%”, a precizat Ciolacu.