Șeful Telegram va fi ținut ‘captiv’ în Franța cel puțin încă un an de zile (presă)

Purtătorul de cuvânt al procuraturii franceze, Maylis de Roeck, a declarat pentru Wired că în procesul șefului Telegram, Pavel Durov (40 de ani), este prea devreme pentru a se discuta „orice fel de înțelegere” între procuratură și acuzat, la mai bine de cinci luni de la arestarea acestuia.

Miliardarul Pavel Durov a fost arestat și inculpat de justiția franceză, la sfârşitul lunii august a anului trecut, pentru o serie de infracţiuni având legătură cu crima organizată, procurorii reproşându-i că nu a acţionat împotriva difuzării conţinuturilor criminale de pe platforma Telegram pe care o deține.

Durov a primit interdicţia de a părăsi teritoriul francez și obligația de a se prezenta la poliție de două ori pe săptămână,

Miliardarul are mai multe cetăţenii (franceză, rusă şi a Emiratelor Arabe Unite) și afirmă că este „surprinzător” faptul că este făcut responsabil de conţinutul publicat de alte persoane pe Telegram şi consideră abordarea franceză drept „răuvoitoare”.

Pavel Durov evaluează la circa 950 milioane numărul utilizatorilor Telegram în toată lumea.

Miliardarul a respins afirmaţiile potrivit cărora „Telegram este un fel de paradis anarhic”, calificându-le drept „absolut false”. „Noi suprimăm în fiecare zi milioane de mesaje şi canale dăunătoare”, a insistat Durov. El a afirmat că ajutase personal autorităţile franceze „să stabilească o linie de asistenţă telefonică cu Telegram pentru a face faţă ameninţării teroriste în Franţa”.

Susținut de Moscova și de Elon Musk

La Moscova, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a avertizat că nu trebuie ca ancheta împotriva unui „cetăţean rus”  să se transforme în „persecuţie politică”.

Printre susţinătorii notorii ai omului de afaceri se numără avertizorul de integritate american stabilit în Rusia, Edward Snowden, precum şi magnatul în domeniul tehnologiilor Elon Musk, care a făcut postări sub hashtag-ul #FreePavel.

Pavel Durov, a cărui avere actuală este estimată de revista Forbes la 15,5 miliarde de dolari, a fost arestat pe aeroportul Bourget, lângă Paris, unde sosise din Azerbaidjan.

Fondată în 2013, mesageria Telegram, care a afirmat mereu că respectă legile europene, s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatorii săi.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Pianistul şi dirijorul Daniel Barenboim a anunţat că suferă de boala Parkinson

Daniil Medvedev nu se gândeşte încă la retragere