Opt copii ucraineni luaţi cu forţa din familiile lor au fost aduşi acasă

Opt copii ucraineni luaţi de lângă familiile lor de către autorităţile din peninsula Crimeea, anexată şi controlată de Rusia şi plasaţi în orfelinate de stat s-au întors acasă joi, a declarat un înalt oficial ucrainean, transmite Reuters.

Darina Zarivna, consilier al şefului de Cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că copiii au fost capturaţi în timp ce primeau tratament în spital şi au fost salvaţi în cadrul programului Bring Kids Back.

Copiii au fost supuşi hărţuirii într-un orfelinat şi forţaţi să ia parte la exerciţii de patriotism pro-rus şi obligaţi să mânuiască arme şi să se pregătească pentru război, a spus ea.

”Povestea lor este un exemplu al durităţii sistemice a ocupanţilor. Au fost luaţi cu forţa de lângă mamele lor în timpul unei spitalizări şi (mamele) au fost obligate sub ameninţare să îi predea unui orfelinat”, a scris Zarivna pe Telegram.

”Toate acestea fac parte din politica rusă menită să distrugă identitatea ucraineană”, a mai declarat sursa citată.

Zarivna nu a dat detalii despre modul în care copiii au fost salvaţi sau unde se află acum şi nu a existat niciun comentariu imediat din partea autorităţilor ruse.

Curtea Penală Internaţională a emis mandate în 2023 pentru arestarea preşedintelui rus Vladimir Putin pentru crime de război legate de răpirea copiilor ucraineni. Kremlinul respinge acuzaţiile.

În 4 decembrie, un raport al Şcolii de Sănătate Publică al universităţii americane Yale, susţinut de către Departamentul de Stat american, arăta că cel puţin 314 copii ucraineni au fost duşi cu forţa în Rusia din teritorii controlate în Ucraina de către armata rusă, în cadrul unui program de expulzare sistematică a copiilor ucraineni de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022. Prograumul ar fi finanţat cu fonduri de la Kremlin şi s-a folosit avionul personal al lui Vladimir Putin.

 

 

Donald Trump joacă tare: impune sancţiuni Curţii Penale Internaţionale. Care sunt motivele invocate

Rețea uriașă de dealeri de droguri în București: Traficanții vindeau nonstop și lucrau în ture. 19 persoane au fost reținute