Această descoperire ar putea explica de ce multe persoane care au avut experiențe de moarte clinică susțin că și-au văzut întreaga viață derulându-se rapid în fața ochilor lor.
În timpul unui studiu medical, un pacient în vârstă de 87 de ani, care suferea de epilepsie, a suferit un stop cardiac în timp ce era monitorizat printr-o electroencefalogramă (EEG). Deși medicii nu intenționau să studieze acest aspect, dispozitivul a înregistrat activitatea cerebrală în cele 30 de secunde dinaintea și după oprirea inimii.
Analizând aceste date, cercetătorii au observat că în ultimele momente ale vieții, creierul prezintă un tip de activitate cerebrală asemănătoare cu cea din timpul amintirilor sau viselor. Mai exact, anumite tipuri de unde cerebrale, precum undele gamma, responsabile pentru procesele cognitive avansate, au fost în continuare active chiar și după oprirea inimii. Această activitate sugerează că în ultimele clipe de viață, creierul ar putea derula amintiri importante, exact așa cum au relatat persoane care au trecut prin experiențe de moarte clinică.
Dr. Ajmal Zemmar, unul dintre cercetătorii implicați în studiu, a declarat că acest fenomen ridică întrebări esențiale despre momentul exact în care moartea are loc și despre implicațiile etice ale donării de organe.
Deși acest fenomen a fost descris de multe persoane aflate în pragul morții, mecanismul exact prin care se produce nu este pe deplin înțeles. Există însă câteva teorii care ar putea explica această experiență.
Una dintre teorii sugerează că lipsa de oxigen din creier în timpul unui eveniment critic, precum stopul cardiac, determină eliberarea unor neurotransmițători care declanșează activitatea rapidă a neuronilor. Acest proces ar putea duce la apariția amintirilor și a imaginilor intense, creând senzația de „film al vieții”.
O altă ipoteză implică amigdala, partea creierului responsabilă cu procesarea emoțiilor și reacția de „luptă sau fugi” în situații critice. Această zonă a creierului ar putea activa amintiri puternic emoționale într-un moment de criză, explicând astfel de ce oamenii care au avut experiențe de moarte clinică își amintesc clar momente importante din trecut.
Această descoperire nu doar că oferă o posibilă explicație științifică pentru experiențele de moarte clinică, dar și ridică întrebări despre definiția exactă a morții. Dacă activitatea cerebrală continuă și după oprirea inimii, atunci când poate fi considerată o persoană cu adevărat moartă? Această întrebare are implicații importante pentru medicină, mai ales în ceea ce privește stabilirea momentului potrivit pentru donarea de organe.
Dr. Zemmar sugerează că, în viitor, ar putea fi necesar să se monitorizeze și activitatea cerebrală înainte de a declara moartea unui pacient. Totuși, studiul s-a bazat pe un singur caz, iar pentru a trage concluzii definitive, va fi nevoie de mai multe cercetări.
Chiar și așa, această descoperire aduce o nouă perspectivă asupra ultimelor momente de viață și poate oferi o oarecare consolare celor care și-au pierdut persoanele dragi, știind că, înainte de moarte, creierul uman ar putea trece printr-un ultim moment de rememorare a vieții.
