Elena Lasconi îl atacă dur pe Nicușor Dan: L-a comparat cu Călin Georgescu si spune că ‘seamănă cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze’

Președinta USR, Elena Lasconi, l-a atacat dur vineri pe Nicușor Dan, la Digi24, afirmând că nu știe la ce s-a gândit primarul Capitalei atunci când a decis să candideze la alegerile prezidențiale. Ea îl compară cu fostul candidat independent la presedinție Călin Georgescu și spune despre edilul Capitalei că „seamănă cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze”.

„Eu nu înțeleg calculul pe care l-a făcut Nicușor Dan, dacă are un calcul, nu știu dacă are un calcul și mirajul acesta al independentului seamănă foarte mult cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze. Încă o dată, nu știu ce, la ce anume s-a gândit atunci când a decis să candideze la prezidențiale.

Acum știți foarte bine că Nicușor Dan este primar independent la Primăria Capitalei și nu a putut negocia o majoritate favorabilă pentru proiectele sale.

În afară de indiferent câte discuții a avut în ultimele luni și indiferent cât de mult s-a pozat cu candidații la prezidențiale în campania de anul trecut, toți au întors spatele, mai puțin USR-ul și poate că, dacă stau bine să mă gândesc acum, și în calitatea mea de primar, se gândește că va avea ani grei la Primăria Capitalei tocmai pentru că nu are o majoritate favorabilă pentru proiectele sale și mai ales că a avut o alocare bugetară foarte mică, nesemnificativă, din partea coaliției de guvernare.

Eu am obținut o majoritate aici, în consiliu, pentru că vă vorbesc și în calitate de primară acum, ceea ce înseamnă că mă pricep mai bine la calcule politice”, a declarat Elena Lasconi.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Transylvania Open: Se cunosc jucătoarele calificate în semifinale – ultima sosită, Lucia Bronzetti

Avocatul Gheorghe Piperea comentează numirea lui Piedone la ANPC: A ținut pasul cu sofisticarea graduală a țeparilor