Sfântul Sinod l-a inclus pe lista clericilor care au încălcat dispozițiile Sfântului Sinod, prin care ar fi trebuit să nu facă niciun fel de campanie electorală vreunui partid sau candidat, lucru încălcat de nenumărate ori de către Radu Preda.
După ce în spațiul public a ajuns ”lista rușinii” cu cei care au încălcat deciziile Sfântului Sinod, Radu Preda a revenit la atacuri dintre cele mai josnice la adresa preoților, ierarhilor și a întregii Biserici Ortodoxe Române, din care, spre surprinderea multora, încă mai face parte, în calitate de cleric, deși ar fi trebuit caterisit de mulți ani.
STIRIPESURSE.RO redă o serie de mesaje publice pe care Radu Preda le-a scris și în care atacă și jignește toată ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, menținând o atitudine ce a stârnit numeroase controverse în spațiul bisericesc și public:
1. DACĂ VÂRFUL UMAN AL UNEI BISERICI
nu face diferența dintre populiști și democrați, dintre securiștii reciclați și iubitorii de libertate, atunci este foarte grav. Acest semnal, catastrofal, a fost dat azi. Cancelariile din lumea noastră, adică nu din China și nici din Rusia, au consemnat: un profesor de teologie socială și un episcop sunt puși la zid pentru că nu merg pe mâna imposturii. Halal centenar!
2. ”Preafericite,
doream azi să vorbim. De aceea am și sunat. Oricum, mâine sunt în aer, la propriu, spre USA.
Am primit din sute de părți un document chipurile sinodal nechibzuit care, rezumând, face din BOR aliata Rusiei, a lui Putin. În an centenar.
Ce înseamnă „neutralitatea” Bisericii, când candidați precum Georgescu se folosesc de credință precum alții de crema de pantofi?
Ca om devotat credinței lui, dascăl, m-am simțit chemat să dau o replică abuzului. Rezultatul? Am fost trecut, alături de PS Ignatie de Huși, pe lista moscoviților.
Nu Vă interesează și probabil nu sunteți nici informat (la ce „aparat” aveți): toată lumea limpede la cap a notat. Pe BOR nu se poate conta. Mai ales în an centenar.”
3. ”Când administrația patriarhală comite tâmpenii”, în care distribuie o postare a lui Teodor Baconschi, care atacă și el Sfântul Sinod.
4. O altă postare, ștearsă ulterior, în care scria ”DACĂ ești pentru libertate, pentru discernământ, și ajungi să fii notat pe o hârtie sinodală, formulată oricum alandala, ca infractor, atunci este limpede: nu tu ai o problemă, ci instituția”.