Daniel David Pseudoştiinţa în şcoală se manifestă prin predarea proastă a ştiinţei. Ce crede psihologul despre acceptarea ca profesii a unor ocupaţii precum cea de numerolog

Daniel David, psiholog, profesor universitar şi ministru al Educaţiei, este de părere că pseudoştiinţa în şcoală se manifestă „prin predarea proastă a ştiinţei”. El consideră că elitele sunt de vină pentru transmiterea unor mesaje inexacte legate de aspecte care ţin de ştiinţă, el arătând că, pe fondul existenţei analfabetismului funcţional, aceste mesaje sunt interpretate greşit şi apare neîncrederea în descoperirile ştiinţifice.

„Pseudoştiinţa în şcoală se manifestă prin predarea proastă a ştiinţei, fiindcă foarte mulţi oameni de ştiinţă uită că toate cunoştinţele noastre din ştiinţă, inclusiv legile pe care le considerăm în fizică de nebătut, sunt, de fapt, într-un fel sau altul, probabilistice. Ştiinţa nu este despre cunoaşterea absolută, este despre cea mai bună variantă de cunoaştere pe care o avem în acest moment. Nu este perfectă. Însă mulţi spun, ok, noi în ştiinţă ştim: dacă eşti vaccinat, spre exemplu, nu o să faci boala. Nu e adevărat. Adică vaccinarea te protejează faţă de boală. Poate faci boala, dar cu simptome, spre exemplu, mai puţin intense. Însă oamenii aveau, de exemplu, în legătură cu vaccinarea în perioada pandemiei această idee, că dacă eşti vaccinat, nu se prinde virusul de tine. Şi au descoperit că după vaccin totuşi au diverse semne, diverse simptome şi au spus: Ce prostie este şi medicina! Fiindcă noi am prezentat prost ce înseamnă vaccinare, printre altele, şi nu numai zona biomedicală. În zona ştiinţei, chimiei, fizicii, biologiei, psihologiei, spunem noi o mulţime de lucruri incorecte în punct de vedere ştiinţific”, a afirmat Daniel David duminică, la Digi 24. 

Profesorul atrage atenţia asupra faptului că în condiţiile în care datele legate de ştiinţă sunt transmise în acest fel şi pe fondul existenţei analfabetismului funcţional, apare neîncrederea. 
„Şi după aceea, pentru că având această mare zonă de analfabetism funcţional, am deschis, efectiv, uşa acestor abordări în esenţă pseudo- ştiinţifice, legate de… şi oamenii nu fac diferenţă între numerologie şi matematică, astrologie şi anatomie, witch doctor sau vraci şi medic, parapsiholog şi psiholog. Şi aici este de vină, printre altele, cred eu, şi societatea noastră, zona ei de elite, de conducere”, adaugă David. 
Acesta şi-a exprimat şi părerea despre profesii precum cea de numerolog.

„De exemplu, aceste profesii apar în lista profesiilor europene şi noi le-am preluat de acolo. Nu e o problemă că apar, fiindcă am mulţi prieteni care se ocupă, n-am reuşit să-i conving, cu numerologia şi mă tot critică ei pe mine, spunând că de ce-i critic eu pe ei. Şi eu le spun: este loc pentru toţi, dar ce vreau este să comunicăm oamenilor un lucru foarte clar: aceste ocupaţii nu se bazează pe ştiinţă, se bazează pe altceva: practici istorice, culturale, experienţe de un anumit tip, dar sunt non-science-based. Şi dacă facem lucrul ăsta, suntem cinstiţi faţă de oameni şi îi lăsăm să aleagă. În condiţiile în care le pui pe aceiaşi listă, ce mesaj transmitem noi cetăţenilor europeni şi românilor?”, mai afirmă Daniel David.

Superliga: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Oaspeţii au egalat în minutul 90+4

Sri Lanka a rămas fără energie electrică – Un ministru dă vina pe o maimuță