„Apelul nostru este foarte ferm. Facem un apel la calm şi la respect reciproc. Înţelegem că emoţiile poţi fi uneori intense, însă este esenţial să evităm orice formă de escaladare a tensiunii. De asemenea, un mesaj foarte important pentru cei aflaţi în piaţă este: delimitaţi-vă de orice formă de instigare a unor oameni care incită la violenţă, pentru că persoanele care provoacă incidente şi perturbă desfăşurarea paşnică a protestului vor fi identificate şi trase la răspundere conform legii”, a declarat Marius Militaru la Antena 3 CNN.
Potrivit acestuia, până la acest moment, din mulţime a fost extras un cetăţean agresiv asupra căruia a fost găsit un briceag. Marius Militaru a mai spus că manifestanţii intenţionează că forţeze din nou intrarea în guvern, însă a precizat că este vorba despre un grup restrâns.
„Tocmai de aceea, noi intervenim proporţional, în funcţie de presiunea exercitată, nu asupra tuturor participanţilor, este important de spus acest lucru, tocmai de aceea mesajul nostru către cei din piaţă este să se delimiteze de cei care instigă. Pentru că cei care folosesc violenţa sau vor să-şi afirme un drept democratic prin mijloace nedemocratice vor fi identificati. S-a întâmplat şi la celelalte proteste şi se va întâmpla de fiecare dată. Intervenţia noastră este fermă, dar proporţională”, a subliniat Militaru.
Vor fi luate „toate măsurile tactice”
Întrebat dacă este nevoie şi acum, la fel ca la precedentele violenţe din Piaţa Victoriei, de suplimentarea cordoanelor de jandarmi, Militaru a spus că vor fi luate „toate măsurile tactice, operaţionale, astfel încât să se prevină orice formă de escaladare a unui conflict absolut inutil”.
„Prezenţa noastră acolo este una preventivă şi reacţionăm în momentul care se exercită presiune asupra forţelor de ordine şi există pericolul să fie accidentaţi, să fie loviţi şi ceilalţi manifestanţi. Pentru că, repetăm, pe lângă această forţare a cordonului de ordine publică s-au aruncat şi fumigene asupra forţelor de ordine şi atunci reacţia noastră este evident una de a răspunde în mod gradual şi proporţional cu identificarea celor care au exercitat astfel de presiuni”, a explicat Militaru.
Întrebat dacă a fost identificat vreun lider al protestului din faţa Guvernului, Militaru a spus că această manifestaţie are loc într-un registru spontan şi că nu există cineva identificat care să fie liderul grupului.
„Referitor la persoana identificată, cu cetăţenie poloneză, (n. red. cel recalcitrant, extras de jandarmi din mulţime) trebuie să spunem că nu este un factor determinant pentru aplicarea legii. Ea se aplică în mod unitar, imparţial, indiferent de originea naţională”, a spus Militaru.
Acesta a mai precizat că în Piaţa Victoriei este „un număr constant de oameni”, nu o „afluire masivă”.
„Este un număr constant de oameni care sunt în piaţă şi care îşi exercită acest drept, dar, repet, acest drept poate fi exercitat doar cu respectarea limitelor constituţionale, adică în mod paşnic şi fără alte materiale interzise”, a conchis Marius Militaru.
Simpatizanţi ai lui Călin Georgescu s-au îmbrâncit cu jandarmii, luni după-amiază, în Piaţa Victoriei, rupând cordoanele forţelor de ordine şi îndepărtând gardurile montate de către acestea. Protestul din faţa Guvernului este ilegal, la acest moment traficul rutier în zonă fiind blocat. Jandarmii au încercat, fără sucess, să dialogheze cu protestatarii. Busculada s-a creat chiar în timpul în care Klaus Iohannis îşi anunţa demisia din funcţia de preşedinte al României.
Incidente similare între simpatizanţi ai lui Georgescu şi jandarmi au avut loc şi în 24 Ianuarie, când românii sărbătoreau Unirea Principatelor Române. Şi atunci, manifestanţii agresivi s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au blocat circulaţia rutieră în Piaţa Victoriei, deşi nu aveau, ca şi acum, niciun fel de autorizaţie.