Oprirea de urgență a reactorului 2 al centralei de la Beznau a avut loc la ora locală 13:05, a precizat grupul Axpo într-un comunicat. Cauza ar fi „o operațiune incorectă” care a avut loc în timpul unui control de rutină.
„Centrala a reacţionat aşa cum este prevăzut, iar siguranţa a fost garantată în orice moment”, potrivit Axpo. Grupul a precizat că autoritățile competente au fost informate cu privire la incident.
Reactorul va fi repornit după ce va primi undă verde din partea autorității elvețiene de securitate nucleară.
„Vapori de apă vor apărea în timpul repornirii”, a transmis grupul, care a asigurat că nu va exista „niciun pericol pentru populație sau mediu”.
Reactorul este în funcțiune din 1971, iar Reactorul 1 al centralei a fost pus în activitate cu doi ani mai devreme, ceea ce face din Beznau cea mai veche centrală din Europa și una dintre cele mai vechi din lume.